Mai priviti o data galeria premierilor tranzitiei! Nu vi se pare mai putin caraghios decat Radu Vasile si mai putin patetic decat Victor Ciorbea? Aproape senin in comparatie cu tenebrosul Nastase si parca ceva mai diletant in fata tehnocratului Isarescu? Eleganta sa, in maxim contrast cu figura de chelner sifonat a lui nea Nicu Vacaroiu? Tariceanu pare premierul cel mai apropiat de normalitate. Insa si cel mai slab, ca politician. In toti acesti 15 ani, sefii de guvern, cu exceptia lui Isarescu, au sfarsit prin a fi detestati pentru deciziile proaste, antireformiste sau pur si simplu ticaloase, cu efecte nocive pe termen lung. Tariceanu, in schimb, va ajunge (daca nu cumva a ajuns deja) sa fie urat pentru ceea ce este si nu din cauza vreunei decizii guvernamentale. Si este o calamitate: ezitant, fricos, lipit de scaun, care revoca „decizii ferme si irevocabile”.
Culmea, ca premier, Tariceanu a dat proba maximei bune-credinte in proiecte vitale pentru schimbarea la fata a Romaniei. A sustinut noile declaratii de avere si de interese in varianta maximala. A refacut legile proprietatii. Si-a asumat raspunderea in Parlament pentru reforma justitiei. Cota unica i-a adus mai multe incasari la buget. I-a strans cu usa pe marii restantieri la buget. A oprit mita prin publicitate de stat. Nici vorba de controlul presei. Dimpotriva, televiziuni mai ostile n-a avut nici enervantul Ciorbea. La nivelul deciziei, a avut si derapaje. Balbaiala cu abonamentul la gaze, tentatia pomenilor electorale, indecizia in fata grevistilor de la CFR etc. Chestiuni, totusi, minore. Si atunci cum de in numai sase luni i se cere capul chiar din propriul partid?
Ce naiv! Buna-credinta este o conditie pentru orice politician cu ambitii istorice, dar nu suficienta. Lui Tariceanu ii lipseste vana de politician. Versatul Valeriu Stoica ii adulmecase de mult slabiciunea. Si a inceput sa loveasca tenace in coasta slaba, convins ca, in timp, va castiga sustinatori. Deja mai multi liberali maraie pe la colturi si cartesc impotriva lui Tariceanu. O fac din instinct de supravietuire. Il simt ca pe un sac de nisip in balonul PNL. Daca Stoica va reusi sa adune masa critica in partid, il vor arunca peste bord. S-ar putea ca insusi Basescu, alaturi de care Tariceanu cel slab pare si mai slab, sa incurajeze eliminarea premierului chiar din interiorul PNL. La un calcul rece, Alianta este obligata sa scape de cadavrul politic din dulapul PNL. Sa-l inlocuiasca si de la Guvern, si din fruntea liberalilor. Decavat de credibilitate, Tariceanu a murit ca om politic. Degeaba se cazneste acum, printr-o pirueta de tip iliescian, sa-si refaca autoritatea si legitimitatea asumandu-si raspunderea pe o declaratie politica. Fanfaronada. Ridicol. Chiar daca, pe fond, revenirea asupra demisiei poate rezista la argumentatie, ca gest politic este sinucidere curata.
Dar si argumentatia suna prost. Cand patimeste biblic pentru popor, ca un fel de mesia intrupat din ape („acela sa arunce cu pietre in mine care ar fi facut altfel in astfel de momente”), cand da in mintea copiilor („daca natura a lovit nemilos, riposta noastra este, vorba cantecului, vom face altul, mai trainic si mai frumos”).
Tariceanu, personajul tragi-comic, propulsat in urma unui concurs lacrimogen de imprejurari la varful puterii, se va scufunda incet in inundatiile care, aparent, l-au salvat. Ar trebui sa-l puna serios pe ganduri comunicatul taios al presedintelui: „S-a ratat un moment bun pentru organizarea alegerilor anticipate”. Pentru asta, razbunatorul Basescu nu-l va ierta.
