25.5 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSportTabără către fermieri: Nu vă vindeţi terenurile, pentru că preţurile lor vor...

Tabără către fermieri: Nu vă vindeţi terenurile, pentru că preţurile lor vor creşte

Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, i-a îndemnat, sâmbătă, pe fermierii din judeţul Alba să nu îşi vândă terenurile agricole pe care le deţin deoarece în următorii ani preţul acestora va creşte foarte mult, iar la unele ar putea ajunge la peste 25.000 de euro pe hectar, informează Mediafax.

Valeriu Tabără a spus că, în România, circa patru milioane de hectare de păşuni sau fâneţe sunt „invadate de spini” fiind considerate „terenuri grele” pentru muncile agricole, însă i-a îndemnat pe fermieri să nu le vândă.

„Zone întregi de păşune de deal şi de munte sunt nefolosite. Vă spun că sunt circa 4 milioane de hectare. Şi vă spun încă un lucru acum: să vă aşteptaţi la o presiune mare asupra a ceea ce înseamnă aşa-zisele terenuri grele, unde scoţi fânul cu sarcina şi încarci carul cu grijă mare, ca să nu ţi se răstoarne. Dar presiunea mare va fi pe aceste terenuri care, la prima vedere, domnule, nu le cumpără nimeni, nu le valorifică nimeni. Vreau să vă spun că terenurile – valoarea terenurilor va creşte în viitor”, a spus Tabără.

Ministrul Agriculturii a adăugat că în următorii ani nu va fi o creştere spectaculoasă la terenurile cu valoare imobiliară de lângă oraşe, ci la terenurile agricole.

„Nu terenurile cu valoare imobiliară de lângă oraşe vor avea valoare. Ele vor rămâne undeva, sigur cu preţuri ridicate, dar nu cu creşteri spectaculoase. S-ar putea să ajungă hectare de pământ agricol care depăşesc 20-25.000 de euro hectarul. În perspectiva mare şi nu foarte îndepărtată ca timp, vreau să vă spun că valoarea terenurilor agricole, că sunt productive sau neproductive, folosite sau nefolosite, va creşte foarte mult. Şi o spun. Nu vă vindeţi terenurile (…)”, le-a transmis Valeriu Tabără fermierilor din Zlatna.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă