5.3 C
București
luni, 4 martie 2024
AcasăSportSurpriză la Copa America. Peru, în finală

Surpriză la Copa America. Peru, în finală

După ce au eliminat Uruguayul în sferturile de finală (5-4 la loviturile de departajare), elevii lui Richardo Gareca au dispus la scor de forfait de naţionala chiliană, graţie golurilor lui Edison Flores (21), Yoshimar Yotun (38) şi Paolo Guerrero (90+1).

Peruanii, care speră să-şi treacă în palmares al treilea titlu continental, după cele din 1939 şi 1975, vor înfrunta duminică, în finala programată pe legendarul stadion Maracana din Rio de Janeiro, reprezentativa ţării gazdă, Brazilia, în faţa căreia s-a înclinat fără drept de apel în faza grupelor (0-5).

Selecao este considerată, de altfel, marea favorită la câştigarea trofeului, în condiţiile în care nu a ratat niciodată titlul continental în cele patru ediţii anterioare pe care le-a disputat pe teren propriu (1919, 1922, 1949 şi 1989).

Chile, care viza o triplă istorică, va trebui să se mulţumească doar cu meciul pentru locul al treilea, pe care îl va disputa sâmbătă împotriva Argentinei lui Messi, pe care a învins-o la loviturile de departajare în ultimele două finale din Copa America (2015 şi 2016).

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă