14.5 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecialRijkaard ar putea prelua "portocala"

Rijkaard ar putea prelua “portocala”

Cotidianul El Mundo Deportivo de vineri sustine ca antrenorul Frank Rijkaard ar putea prelua conducerea tehnica a nationalei Olandei, adversara Romaniei in preliminariile Euro-2008, urmand sa-l inlocuiasca astfel pe Marco van Basten. Potrivit sursei citate, desi contractul lui Van Basten cu Federatia Olandeza de Fotbal (KNVB) expira in 2008, se pare ca tehnicianul nu doreste sa-si duca la capat intelegerea, pentru a merge la AC Milan. “In Olanda circula zvonuri conform carora Rijkaard nu va continua la FC Barcelona in sezonul viitor, iar ciclul sau la spanioli va fi doar de patru ani, ceea ce in teorie ar trebui sa constituie primul mandat al presedintelui Joan Laporta. In vara anului 2003, Rijkaard a semnat un contract pe 4 ani, iar in 2005 l-a prelungit pana in 2009, rezervandu-si dreptul de a rezilia intelegerea la finalul oricarui sezon”, a notat El Mundo Deportivo.
El Mundo Deportivo mai sustine ca presedintele catalanilor, Joan Laporta, ar fi la curent cu aceasta situatie si deja cauta un succesor. Printre tehnicienii doriti de Laporta s-ar afla chiar Marco van Basten, dar si Ronald Koeman, antrenorul echipei PSV Eindhoven. O a treia optiune ar fi Bernd Schuster, actualul antrenor al echipei Getafe.
Frank Rijkaard a mai antrenat echipa Olandei, cu care a ajuns pana in semifinalele Campionatului European din 2000, iar apoi si-a reziliat contractul.
Pe de alta parte, cotidianul madrilen AS sustine ca Rijkaard ar putea ajunge la AC Milan, unde a cunoscut gloria ca jucator. “Atmosfera din vestiarul catalanilor nu mai este ca inainte. Relatia lui Rijkaard cu secretarul tehnic Txiki Begiristain nu a fost niciodata comoda, iar influenta lui Johan Cruyff in deciziile lui Joan Laporta a inceput sa-l oboseasca. Rijkaard stie ca presedintele il asculta mai mult pe Cruyff decat pe el. Urmatoarele luni vor fi decisive pentru Barcelona, echipa al carei antrenor il banuieste pe Ronaldinho ca nu mai are dorinta de la inceput, Eto'o face probleme in vestiar, iar Deco, a treia bijuterie a coroanei, a dat tot ce este mai bun din el. In loc sa reconstruiasca Barca, lui Frank i se pare mai tentanta ideea de a merge la Milan, unde ar beneficia de tot sprijinul lui Silvio Berlusconi”, scrie AS.
Olanda face parte din grupa G a preliminariilor Euro-2008, alaturi de Romania, Bulgaria, Albania, Belarus, Slovenia si Luxemburg. Urmatorul meci al nationalei Romaniei in grupa G este programat pe 24 martie 2007, in deplasare, in compania Olandei.

Cele mai citite

Donald Tusk vrea să consolideze granița Poloniei cu Belarusul

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat, astăzi, că Varșovia începe lucrările pentru consolidarea întregii granițe estice, deoarece țara se confruntă cu ceea ce el...

FCSB a primit medaliile și trofeul de campioană a României la fotbal. Gigi Becali preocupat de parcursul echipei în cupele europene

Finanţatorul echipei de fotbal FCSB, Gigi Becali, a afirmat, sâmbătă, după partida cu CFR Cluj, pierdută cu scorul de 0-1, la finalul căruia jucătorii...

Daniel Nicodim, viceprimar Ploiești: Legea care a declarat 10 Mai ca Ziua Independenței Naționale a îndreptat o gravă mistificare istorică

Primăria municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești au organizat ceremoniile dedicate Zilei Independenței Naționale a României, care s-au desfășurat la Monumentul Vânătorilor, primul monument din...
Ultima oră
Pe aceeași temă