Partidele din arcul guvernamental au căzut de acord, în principiu, asupra comasării alegerilor locale cu cele parlamentare. „Nu a fost o decizie propriu-zisă, ci un consens politic„, a declarat Sever Voinescu, pentru romanialibera.ro.
„Din punct de vedere politic nu cred că e o problemă, pentru că nimeni nu a ridicat nicio obiecţie la acest subiect. Formal, punctul despre comasare nu a fost adoptat, dar a fost un consens politic pe subiectul acesta, urmând ca săptămâna viitoare să se adopte şi formal, când partidele spun în mod oficial da”, a detaliat Voinescu, purtătorul de cuvânt al PDL.
„Aceste subiecte vor fi discutate şi în cadrul grupurilor parlamentare, că în timpul cel mai scurt să se ia o decizie împreună despre toate aceste elemente în coaliţie, în şedinţele următoare”, a spus deputatul UDMR Marton Arpad, citat de Mediafax.
Astfel, după ce vor aproba şi oficial comasarea alegerilor parlamentare cu cele locale, partidele Coaliţiei vor elabora textul unei noi legi privind alegerile parlamentare şi locale şi de modificare a legii privind statutul aleşilor locali.
În şedinţa Coaliţiei de astăzi nu s-a discutat însă despre data sau perioada în care ar urma să fie organizate alegerile comasate, a adăugat Voinescu. La nivelul PDL însă, s-a luat în discuţie luna noiembrie 2012. Mai mult, urmează ca liderii Coaliţiei să găsească un punct comun şi în privinţa tipului de scrutin. De pildă, UDMR se opune trecerii la votul uninominal pur, susţinut de PDL, şi propune un sistem de vot mixt.
Strategia lui Antonescu de a opri comasarea alegerilor: „Pot declara război”
Liberalii şi social-democraţii se opun unui astfel de proiect, susţinând că alegerile comasate ar crea confuzie în rândul electoratului. Liderul deputaţilor PSD, Mircea Duşa, a declarat pentru romanialibera.ro că Opoziţia va sesiza Curtea Constituţională dacă alegerile locale şi cele parlamentare se vor organiza în acelaşi timp. „Noi nu suntem de acord cu comasarea alegerilor. Se încalcă principiile democratice şi iese un ghiveci în campania electorală. Dacă Coaliţia va forţa comasarea, vom apela la Curtea Constituţională. Nu poţi să modifici regulile în timpul jocului. Mandatul unui primar, atunci când a fost dat de electorat, a fost dat pe patru ani, nu pe patru ani şi jumătate. Să sperăm că şi Curtea Constituţională va intra în normalitate şi ne va da dreptate”, a spus Duşa.
Întrebat la rândul ce va face Opoziţia pentru a opri organizarea alegerilor locale în acelaşi timp cu cele parlamentare, liderul PNL Crin Antonescu a spus ironic: „Pot declara război, pot provoca o catastrofă naturală, nu ştiu, dau drumul la un baraj”.
„Dacă se va angaja răspunderea vom face moţiune de cenzură, vom contesta la CCR. Vom folosi toate instrumentele de protest şi contracarare”, a precizat şi liderul PSD, Victor Ponta, citat de Mediafax.
Comasarea alegerilor ar avantaja din punct de vedere electoral partidele cu cei mai mulţi primari în funcţie, adică PDL şi PSD. Deşi ar avea de câştigat din strategia comasării, social-democraţii nu agreează proiectul, întrucât vor candida pe liste comune cu PNL. Şansele USL scad astfel, mai ales dacă democrat-liberalii continuă să atragă de partea lor primarii actualei Opoziţii.