5.6 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSportSenatorul Cordoş (PSD) va iniţia o lege pentru neimpozitarea pensiilor sub 1.000...

Senatorul Cordoş (PSD) va iniţia o lege pentru neimpozitarea pensiilor sub 1.000 de lei

Senatorul PSD Alexandru Cordoş a anunţat că va iniţia un proiect de lege privind neimpozitarea pensiilor sub 1.000 de lei, astfel încât plata contribuţiilor sociale de sănătate de 5,5 la sută să nu se perceapă sub acest plafon de pensie, potrivit Mediafax.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, duminică, de senatorul PSD Alexandru Cordoş, decizia vine ca urmare a unei întâlniri pe care a avut-o, la sfârşitul săptămânii, cu reprezentanţii Uniunii Naţionale a Pensionarilor – filiala Cluj.

„Voi iniţia o propunere legislativă de neimpozitare a pensiilor sub 1.000 de lei, pentru ca asigurările sociale de sănătate de 5,5 la sută să nu se aplice pensiilor sub 1.000 de lei. Decizia vine ca urmare a unei întâlniri pe care am avut-o, la sfârşitul săptămânii, cu reprezentanţii Uniunii Naţionale a Pensionarilor – filiala Cluj. Din păcate, cei care guvernează azi România nu se gândesc la faptul că aceşti oameni au contribuit deja la fondurile sociale şi de sănătate şi nu le pasă că pensiile pe care le primesc azi nu le mai permit nici măcar să aibă un trai decent”, a arătat Cordoş.

Senatorul a afirmat că „singura preocupare a Guvernului Băsescu-Boc este să găsească noi şi noi surse de unde să taie, în lipsa unor măsuri active de stimulare a economiei”.

„Le reamintim domnilor de la PDL că, în Constituţia României, dreptul la pensie este un drept fundamental”, a adăugat Alexandru Cordoş.

Senatorul PSD a susţinut că la iniţiativa privind neimpozitarea pensiilor sub 1.000 de lei vor adera şi senatorul PNL Marius Nicoară, precum şi deputatul PDL Mircia Giurgiu.

Cele mai citite

Hamas propune un armistițiu în Gaza și cere presiuni asupra Israelului din partea viitorului președinte al SUA

Hamas a declarat că este „gata” să accepte un armistițiu în Fâșia Gaza, cu condiția ca propunerea să fie respectată de Israel. Basem Naim, membru...

Când va lansa Samsung seria Galaxy S25

Samsung va lansa seria Galaxy S25 într-un eveniment Unpacked programat pentru 23 ianuarie 2025, la San Francisco, potrivit unui zvon apărut recent. Evenimentul ar...

Guvernatorul Băncii Centrale a Indiei avertizează asupra riscului de revenire a inflației globale ridicate

Guvernatorul Băncii Centrale a Indiei (RBI), Shaktikanta Das, a atras atenția asupra riscurilor economice persistente, în ciuda succesului politicilor monetare globale de a evita...
Ultima oră
Pe aceeași temă