Fostul preşedinte al Partidului Social Democrat (PSD) Mircea Geoană va fi supus, duminică, „judecăţii” Comisiei de Arbitraj şi Integritate a partidului, pentru faptul că nu acceptă să fie schimbat de la preşedinţia Senatului cu colegul său Titus Corlăţean, aşa cum a decis Biroul Permanent Naţional (BPN) al social-democraţilor, realtează Agerpres.
Grupul senatorial al PSD a consfinţit decizia BPN referitoare la „rocada” dintre Geoană şi Corlăţean, dar Mircea Geoană nu a fost de acord, ceea ce a determinat, ulterior, convocarea Comisiei de Integritate a PSD, for abilitat să dea sancţiuni care pot merge până la excluderea din partid.
Totul a început de la ultima vizită efectuată de Mircea Geoană, în calitate de preşedinte al Senatului, în Statele Unite ale Americii, eveniment care a creat o serie de controverse în interiorul PSD. În timp ce conducerea social-democrată a anunţat că vizita nu este mandatată de PSD, fiind făcută în nume personal, un comunicat al Senatului a susţinut contrariul.
„Preşedintele Senatului României, Mircea Geoană, efectuează, în perioada 31 octombrie – 4 noiembrie, o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii. În acest sens, în Monitorul Oficial nr. 763/28.10.2011, s-a publicat decizia prin care în perioada 31 octombrie – 4 noiembrie conducerea Senatului va fi asigurată de domnul senator Ioan Chelaru, vicepreşedinte al Senatului. Astfel, membrii Biroului Permanent şi liderii grupurilor parlamentare au fost informaţi cu privire la această decizie”, s-a precizat, între altele, în comunicatul Senatului.
Un alt motiv care a părut că irită conducerea PSD s-a referit la declaraţiile lui Mircea Geoană făcute la un post de televiziune, conform cărora el ar mai vrea să candideze la viitoarele prezidenţiale, Geoană invocând în sprijinul afirmaţiilor sale protocolul USL conform căruia „candidatul alianţei pentru funcţia de preşedinte al României va fi persoana cea mai bine plasată într-un sondaj de opinie la nivel naţional”.
Pe 7 noiembrie, Biroul Permanent Naţional al PSD a decis să-l propună pentru funcţia de preşedinte al Senatului pe Titus Corlăţean, după cum a anunţat atunci preşedintele partidului, Victor Ponta. El a precizat că funcţia din care urmează să fie înlocuit Mircea Geoană aparţine partidului.
„Decizia e clară: funcţia de preşedinte al Senatului, obţinută de PSD prin voturile cetăţenilor, trebuie să fie ocupată de un senator al opoziţiei, conform deciziei BPN şi grupului senatorial. Decizia de azi este ca pentru această funcţie să-l propunem pe dl senator Titus Corlăţean”, a anunţat Ponta, care a adăugat că şi funcţia de preşedinte al Comisiei de politică externă, deţinută de Corlăţean, aparţine tot PSD.
Mircea Geoană a anunţat că nu renunţă la şefia Senatului, susţinând că decizia privind înlocuirea sa din funcţie este luată de conducerea PSD fără a i se aduce vreun reproş şi face rău partidului.
„Să mă bată Dumnezeu dacă înţeleg care este calculul din spatele acestei decizii. (…) Pur şi simplu nu am primit niciun reproş efectiv, am senzaţia că vizita mea în America e ceva neobişnuit pentru cineva”, a fost prima reacţie a lui Mircea Geoană, care a adăugat că este posibil să fi deranjat anunţul referitor la candidatura la prezidenţiale.
Ulterior, „greii partidului” Ion Iliescu şi Adrian Năstase au nuanţat decizia BPN, precizând că nu este vorba despre revocarea lui Mircea Geoană de la preşedinţia Senatului, respectiv ca această funcţie „să fie făcută cadou puterii”, ci numai de înlocuirea sa cu un coleg de partid.
Potrivit preşedintelui Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, Mircea Geoană „acţionează pe cont propriu şi creează un centru de putere paralel”. El a argumentat că decizia luată de conducerea PSD referitoare la schimbarea lui Mircea Geoană de la şefia Senatului se datorează „unei mase critice de nemulţumire” în urma comportamentului lui Geoană, care a creat un „comportament paralel faţă de PSD”, dar care a încercat „să obţină şi un fel de acceptare din partea PDL”.
Năstase a subliniat că, în opinia sa, fiecare soldat este important în bătălia dusă de USL.
„Dar este important, de asemenea, ca acel soldat să nu întoarcă arma şi să nu tragă în cineva din armata sa”, a adăugat el.
Pe 9 noiembrie, Mircea Geoană le-a solicitat colegilor de partid, printr-o scrisoare, convocarea Comitetului Executiv Naţional pentru tranşarea situaţiei legate de înlocuirea sa din această funcţie. În aceeaşi zi, Victor Ponta, citat de presa centrală, a declarat că, dacă Geoană nu va fi sancţionat, nu exclude convocarea Congresului extraordinar al PSD şi, totodată, să demisioneze din funcţia de preşedinte al partidului.
Pe 11 noiembrie, Mircea Geoană a transmis o scrisoare membrilor Biroului Comisiei Naţionale de Arbitraj şi Integritate Morală a PSD în care solicită revocarea lui Dan Şova din calitatea de preşedinte al comisiei pentru reuniunea din 13 noiembrie. În motivarea sa, social-democratul spune că Şova s-a antepronunţat în mai multe rânduri şi se află în conflict de interese în legătură cu acest caz, el fiind cel care a indus „în eroare” Biroul Permanent Naţional al PSD prin „pseudo-soluţia juridică” propusă – cea a „rocadei”: ”Domnul Dan Şova s-a antepronunţat în legătură cu speţa în cauză în mai multe rânduri”.