14.7 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăSportSe naşte partidul lui Traian Băsescu. PDL, în degringoladă

Se naşte partidul lui Traian Băsescu. PDL, în degringoladă

Fără formă juridică, încă, şi fără lideri cu priză la public, Mişcarea Populară şi-a înteţit campania de racolări din rândul democrat-liberalilor nemulţumiţi de cum conduce Vasile Blaga PDL. Ultima „captură“? Doi foşti parlamentari şi 22 de primari din Argeş. Potrivit Elenei Udrea, Partidul Mişcarea Populară ar urma să se înregistreze astăzi la Tribunal.

Anunţul depunerii semnăturilor necesare pentru înregistrarea partidului a fost făcut de Elena Udrea la pachet cu cel al instalării lui Eugen Tomac în fruntea formaţiunii până la organizarea primului congres. „Vreau să fie însă clar: nu văd Mişcarea Populară departe de PDL, ci un proiect comun“, a mai declarat Udrea pentru „Adevarul“. De la vorbe la fapte distanţa pare însă mare, mai ales că, în ultimele zile, situaţia a devenit şi mai tensionată prin plecarea mai multor democrat-liberali înspre Mişcarea Populară.

Cea mai mare „lovitură“ a venit de la Argeş, unde 22 de primari au fost excluşi de conducerea filialei (pentru a nu-şi pierde mandatele prin demisie). Odată îndeplinită „misiunea“, şeful filialei, ex-senatorul Mircea Andrei, şi-a prezentat demisia din partidul condus de Vasile Blaga. „Mi-am dat demisia din PDL pentru că domnul Blaga şi conducerea PDL au uitat că există judeţul Argeş şi am ţinut să le aduc aminte“, şi-a explicat decizia fostul parlamentar.

Luată pe nepregătite, conducerii centrale a PDL nu i-a rămas decât să dizolve Biroul organizaţiei PDL Argeş, să numească un interimar în locul lui Mircea Andrei şi să plaseze problema celor 22 de primari la Comisia de etică a partidului. „Nu ştiu nimic de excluderea primarilor PDL, aşteptăm analiza Comisiei de etică pentru a avea date concrete“, a arătat ieri vicepreşedintele PDL Marian Jean Marinescu. Un alt vicepreşedinte, ex-ministrul Traian Igaş, a mers şi mai departe spunând că va trebui găsită o modalitate astfel încât primarii să nu se poată „dezlega“ de PDL „când vor ei şi nu vrea PDL“. „Funcţiile nu sunt proprietatea privată a cuiva, ci sunt proprietatea PDL“, a mai declarat Igaş.

Întâmplător sau nu, episodul de la PDL Argeş a survenit la doar o zi după ce preşedintele Traian Băsescu a făcut o vizită în judeţ.

 

Gherasim pleacă; Falcă atacă

 

În plină debandadă provocată de plecările de la Argeş, şi-a anunţat demisia din PDL şi Vasile Gherasim, fost parlamentar şi preşedinte al Organizaţiei PDL Sector 1. Şi acesta şi-a explicat decizia printr-o „răceală“ a raporturilor sale cu mai marii PDL. „Am ajuns la concluzia că dragoste cu forţa nu există şi m-am retras“, a declarat Gherasim, adăugând că se va îndrepta spre orice proiect susţinut de Traian Băsescu. Adică, evident, spre noul partid care va apărea pe scena politică.

Iar pentru ca ziua de ieri să fie şi mai neagră pentru Vasile Blaga şi colegii săi din conducerea PDL, un atac deosebit de dur a venit şi de la primarul Aradului, Gheorghe Falcă. Arătând că partidul este condus de „perdanţi, de oameni care nu au în spate votul cetăţenilor“, Falcă a acuzat actuala conducere a PDL că în loc să se ocupe cu reconstrucţia formaţiunii şi să facă „opoziţie adevărată“, se ocupă de răzbunări, suspendări şi demiteri. „Este foarte grav că liderii de la Bucureşti îşi permit cu nonşalanţă să minimalizeze orice plecare. PDL, în situaţia în care este azi, nu îşi permite să piardă nici un primar“, a mai scris Falcă într-o postare pe o reţea de socializare.

 

Cine este deja la Mişcarea Populară

 

Cel anunţat de Elena Udrea ca preşedinte interimar al viitorului Partid Mişcarea Populară, deputatul Eugen Tomac, şi-a anunţat deja demisia din PDL, arătând că obiectivele noului proiect politic ar coincide întru totul cu ale sale. „Consider că România are nevoie acum de un suflu nou în politică şi de o altă opţiune pentru viitor“, a declarat Tomac, care este unul din cei doi parlamentari PDL care şi-au câştigat în mod direct colegiul (nu prin redistribuire) la alegerile din decembrie anul trecut.

Anterior lui, a părăsit PDL şi s-a îndreptat spre încă nenăscutul Partid Mişcarea Populară Adrian Papahagi. Alţi demisionari din partidul condus de Vasile Blaga, precum foştii miniştrii Cristian Petrescu şi Valerian Vreme, nu au spus încă răspicat că se alătură partidului dorit de preşedintele Traian Băsescu, dar îi vom regăsi, probabil, în echipa noului proiect. În ultimele luni, PDL i-a pierdut, prin demisie, şi pe ex-miniştrii Daniel Funeriu şi Teodor Baconschi, în timp ce Cristian Preda a fost suspendat pentru şase luni de zile, decizie în urma căreia s-a înscris în Fundaţia Mişcarea Populară.

Cele mai citite

Consiliul de Securitate ONU se reunește de urgență după bombardamentul israelian de la Rafah

Consiliul de Securitate al ONU va avea o reuniune de urgență, în ziua de 28 mai 2024, în care va discuta atacul aerian executat...

STS a intervenit să repare o defecțiune apărută într-o reţea internă de telefonie interurbană din București

Sistemul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a intervenit, luni seară, la o defecţiune apărută la un echipament ce deserveşte o reţea internă de telefonie interurbană...

GALERIE FOTO. Paige Spiranac și-a prezentat iubitul bancher

Fosta jucătoare de golf Paige Spiranac, cea mai cunoscută femeie influencer din acest sport, și-a prezentat, în sfârșit, noua cucerire, cu ocazia unui eveniment...
Ultima oră
Pe aceeași temă