Criza din Societatea Romana de Radiodifuziune se adancese pe zi ce trece. Dupa rotirea cadrelor in Comitetul Director a iesit la iveala si principalul vinovat pentru datoria imensa de 500 de miliarde de lei a SRR. Un contract-mamut de informatizare a societatii pentru care au fost cesionate salariile angajatilor pe ani buni. Pentru a putea plati salariile oamenilor, incepand din luna iulie, directorul economic Constantin Puscas a cerut bani din veniturile proprii ale unor studiouri locale. Un ordin semnat de directoarea Toghina confisca toate conturile acestor studiouri, singurele profitabile in SRR.
Contractul de informatizare SRR a fost garantat cu veniturile de la Electrica, din care 70% inseamna salariile angajatilor din radio. Abonamentul radio platit de populatie pe factura de electricitate se duce intr-o directie necunoscuta, pentru ca fosta conducere SRR si-a autoimpus prin acest contract-mamut clauze de confidentialitate. Nu au dat nici doi bani pe legea cererii si ofertei. Au facut-o pe bani publici si pe salariile oamenilor din radio. Incepand cu luna iulie, pentru plata salariilor, directorul economic Puscas a deschis o linie de credit de circa 15 miliarde de lei. Din pacate, banii ajungeau prea tarziu. Criza financiara iesea la lumina. S-a caciulit la studiourile care aveau bani in conturi din venituri proprii. Studiourile locale Radio Bucuresti si Radio Craiova i-au dat cate 7 miliarde lei cu titlu de imprumut. S-au platit salariile oamenilor pe datorie. Directorul economic a promis ca le va inapoia banii posturilor locale imediat ce se va redresa situatia. N-a fost cazul. Prin Ordinul 809/29.08.2005 semnat de noua directoare Maria Toghina, practic se confisca toate conturile departamentelor si studiourilor locale. Pentru a rezolva criza. Adevaratii vinovati nu pot fi trasi la raspundere. Gaura trebuie acoperita din interior.
Studiourile locale executate Ð singurele departamente profitabile din SRR
Directoarea Toghina ne-a spus ca majoritatea departamentelor SRR au pierderi uriase. Bugetul SRR a fost inghitit cu lacomie si capusat de managerii institutiei si de neamurile lor. „S-au descoperit firme-capusa si neamuri ale managerilor, angajate prin colaborare, care incasau sume imense fara macar sa se prezinte la serviciu”, ne-a spus noua directoare. Radio Romania Actualitati consuma 40% din bugetul anual al SRR. Zece studiouri locale – numai 10% la un loc. Cu cate un procent din buget fiecare, sunt singurele departamente profitabile. Acestea aveau pana nu demult autonomie editoriala si economico-financiara, conturi separate in banca, semnatura, stampila, contabili-sefi proprii. Desi posturile publice sunt mai putin atractive decat cele private, pentru ca nu pot da comisioane grase, unii manageri s-au descurcat. Au facut profit, pe contracte si relatii personale, din sponsorizari, publicitate, au adus bani in conturile studiourilor la capitolul venituri suplimentare. Studiourile locale au fost executate fara mila pentru a acoperi gaura lui Seuleanu. Motivand ca societatea este intr-o situatie de criza, echipa manageriala le confisca banii prin Ordinul 809. „Banii luati de la studiourile teritoriale sunt bani in plus dati de SRR, care sunt acum luati inapoi. Iar linia de credit de 15 miliarde reprezinta o asigurare pentru plati la furnizori si operatiuni curente”, ne-a declarat, telefonic, directorul economic Puscas. Fostul director Seuleanu a motivat criza SRR cu inundatiile. Oamenii loviti de inundatii nu ar mai fi platit abonamentul radio si de aceea incasarile au fost mai mici. „Nici vorba de criza financiara. O corporatie cand nu are lichiditati deschide linii de credit”, ne-a declarat telefonic Seuleanu. Managerii studiourilor teritoriale dezamagiti trebuie sa fie nebuni sa mai aduca vreun leu in radio. Pot sta linistiti acum, sa consume bugetul acestui IMGB comunist.
„Aici nu-i ca la particulari”
Maria Toghina, noul presedinte-director al SRR, pare putin cam depasita de evenimente. Ne-a asigurat ca Ordinul 809/29.08.2005 are caracter temporar. E valabil numai in situatii de criza. Nu ne-a lamurit de ce pe functii importante mai sunt inca posibilii semnatari ai gaurii de 500 de miliarde. Cum e posibil sa nu cunoasca mai nimic despre contractul cu STS? Se pare ca noii sai consilieri au un rol important in necunoasterea de catre dumneaei a datelor reale ale problemelor. In SRR, ca in majoritatea institutiilor importante ale statului, PSD a infipt structuri informative. Scopul? Bani pentru partid. Toghina e inconjurata de astfel de structuri. De la comitetul director, consilieri, oficiul juridic, departamentul tehnic, corespondenti interni, externi… Nu-i poate indeparta pentru ca exista contract de munca, sunt aparati de lege. „Vor contesta in justitie demiterile si vor fi pusi la locul lor. Aici nu-i ca la particulari. Sunt aparati de contractul colectiv de munca si de legea prea permisiva”, ne-a declarat directoarea. In plus, „directorul Puscas e inca in functie ca sa ne scoata din ce ne-a bagat”, a spus Toghina. Eventual, sa stearga urmele jafului, am adauga noi.