PSD îşi va anunţa poziţia oficială faţă de proiectul de exploatare de la Roşia Montană numai după ce vor dezbate problema şi vor asculta toate „părţile şi argumentele”, potrivit unui comunicat de presă al PSD, remis redacţiei.
„Noi, cei din Partidul Social Democrat, ne vom pronunţa oficial asupra proiectului de la Roşia Montană doar după dezbaterea serioasă şi ascultarea tuturor părţilor şi argumentelor. Este datoria oricărui politician responsabil să trateze serios dezbaterea, să asculte punctele de vedere ale ambelor tabere – şi a celor care vor locuri de muncă, şi a celor care pun accent pe protecţia mediului şi a resurselor. În caz contrar, am da dovadă de demagogie pe o chestiune de interes naţional”, a declarat purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan.
Citeşte şi Antonescu îi cere lui Ponta să-şi exprime poziţia faţă de Roşia Montană
Purtătorul de cuvânt a adăugat că ar fi „un semn de superficialitate politică”, pentru că nu se poate realiza o dezbatere corectă, deschisă şi transparentă, dacă la finalul zilei deja se ştie că respectivul proiect va fi respins.
„În orice caz, noi, cei din PSD, nu comentăm deciziile altor partide”, a mai spus Ivan.
Citeşte şi Antonescu se ceartă cu Ponta pentru Roşia Montană