Pentru România au marcat Neagu 11 goluri, Chiper 5, Geiger 4, Buceschi 4, Pintea 4, Udriştoiu 1, Ardean Elisei 1, Laslo 1, iar de la echipa nordică s-a remarcat Kristiansen 5 reuşite.
În urma rezultatului, România, calificată anterior în grupa principală 2, încheie grupa preliminară D pe primul loc, cu 6 puncte în clasament.
Clasamentul final al grupei D: 1. România 6 puncte, 2. Germania 4, 3. Norvegia 2, 4. Cehia 0.
România, Germania şi Norvegia se califică în grupa principală 2, iar tricolorele vor continua competiţia cu 4 puncte, Germania cu 2, iar Norvegia fără punct.
După cele trei partide din grupa D, Cristina Neagu, deja golgeter all-time al Campionatului European, a ajuns la 217 goluri marcate.
Naţionala României a obţinut calificarea în grupa principală 2 încă de luni seară, când a trecut de Germania, cu 29-24 (14-11), după ce anterior învinsese Cehia, cu 31-28 (17-11).
Primele trei clasate din fiecare din cele patru grupe preliminare se califică în grupele principale, două a câte şase formaţii, în care vor lupta, la Nantes şi Nancy, pentru calificarea în semifinale, programate în 14 decembrie, iar ulterior finalele (Paris, 16 decembrie).
Obiectivul echipei României la CE2018 este clasarea pe unul din locurile 1-6.
Echipa României are în palmares o singură medalie continentală, bronz, în 2010, iar la ultima ediţie, în 2016, s-a clasat pe locul 5.