România răspunde nervos provocării ruse

Numirea controversatului Dmitri Rogozin în funcţia de reprezentant special al preşedintelui rus pentru Transnistria a provocat confuzie la Chişinău şi furie la Bucureşti. Consilierul prezidenţial pentru securitate, Iulian Chifu, a produs o analiză în care solicită „un răspuns adecvat”.

 În 2008, Vladimir Putin l-a numit pe Rogozin în funcţia de ambasador la NATO, poziţie din care s-a remarcat printr-o atitudine inflexibilă mai ales în chestiunea scutului anti-rachetă şi prin declaraţii belicoase, de multe ori dincolo de limita insultei, la adresa Alianţei. Nici Traian Băsescu nu a scăpat de remarcele abrazive ale lui Rogozin, care l-a acuzat pe preşedintele român de „bravade neruşinate prin care justifică agresiunea fascistă” împotriva URSS. În decembrie 2011, Dmitri Medvedev l-a numit pe Rogozin vicepremier însărcinat cu industria de armament, iar săptămâna trecută, l-a numit în funcţia de trimis special pentru Transnistria. Vestea a fost primită cu stupoare la Chişinău, care a cerut Moscovei „clarificări” prin vocea ministrului de Externe, Iurie Leancă şi cu satisfacţie nedisimulată la Tiraspol.

La Bucureşti, cotidianul „Adevărul” a publicat ieri o analiză nervoasă a consilierului prezidenţial pentru securitate, Iulian Chifu, despre care suntem lăsaţi să înţelegem că ar fi de uz intern. Chifu consideră că numirea lui Rogozin demonstrează că „greutatea Moscovei s-a aşezat pe problematica transnistreană” şi reprezintă „o mănuşă aruncată” României şi aliaţilor săi, care în acest fel, ar fi „primit şah” de la Moscova. Chifu recomandă „un răspuns adecvat” care ar trebui să includă crearea unei funcţii de reprezentant naţional pentru Securitate („Mr. Securitate”) care să se ocupe de coordonarea eforturilor diplomatice şi militare de a răspunde noilor provocări de la Est.

Nu toată lumea împărtăşeşte însă avântul belicos al lui Chifu. Titularul cursului de politică externă a Rusiei de la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti, Armand Goşu, atrage atenţia că Rogozin „este o piesă grea a politicii ruse”, că numirea sa „va ţine Transnistria pe agenda internă rusească” şi dovedeşte că „Rusia încearcă în acest fel să găsească o soluţie politică problemei transnistrene”. Goşu aminteşte că sub ministeriatul lui Teodor Baconschi, România a reuşit să rămână conectată la această problemă prin vizitele efectuate la Bucureşti de reprezentanţii speciali ai Rusiei, Gubarev, Ucrainei, Harcenko, şi a ministrului reîntregirii de la Chişinău, Eugen Carpov, şi apreciază că ministrul Cristian Diaconescu ar trebui să menţină această deschidere şi să încerce să discute cu Rogozin „pentru că se poate discuta chiar şi cu Rogozin”. „Ar trebui să fim mai atenţi cu declaraţiile faţă de Rusia, chiar dacă e campanie electorală”, afirmă Goşu, pentru că „nu mai putem face greşeli în relaţia cu Estul”.

La rândul său, profesorul Dan Dungaciu, directorul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române pledează pentru „un răspuns pe măsură dar cu măsură” şi nu pentru o retorică belicoasă. Vă prezentăm alături punctul său de vedere.

Pericolul transnistrizării

Dan Dungaciu

Numirea lui Rogozin modifică datele problemei pe frontierea de Est a spaţiului euroatlantic din următoarele motive:

1. Situaţia din această zonă era, practic, blocată, în pofida reluării negocierilor în format 5 plus 2, a cărui relansare a fost posibilă doar cu acordul Rusiei, care, de obicei, nu deschide niciodată negocierile dacă ştie că le va pierde. Nu s-a avansat aproape deloc în şi nu există premise că se poate avansa în continuare pe scenariul de până acum. Mai mult, riscul transnistrizării R. Moldova nu poate fi eliminat din niciun calcul strategic.
2. Un personaj precum Rogozin, cu bagajul său remarcabil intelectual şi geopolitic (gestionarul dosarului Kaliningrad, apoi cel al NATO), nu poate fi trecut pe linie moartă, mai ales că poziţia pe care i-a conferit-o Putin – de ambasador la NATO – a fost una dintre cele mai expuse mediatic. Mutarea pe Transnistria nu poate fi o retrogradare. Rogozin este unul dintre numele aflate în cărţi pentru anumite poziţii de putere de peste şase ani din Federaţia Rusă. Faptul că Rogozin a fost numit acolo indică faptul că Moscova nu este dispusă să cedeze pe acest dosar.
3. Răspunsul României, ca stat de frontieră euroatlantică, trebuie să fie pe măsură, dar cu măsură. Retorica belicoasă este în afara discuţiei, iar Bucureştiul trebuie să aibă capacitatea de a răspunde inovativ, inteligent şi suplu unei provocări de securitate pe care întreg spaţiul euroatlantic o resimte ca atare. „Soluţiile” de până acum s-au dovedit fundături, pentru că nu au adus nici mai multă prosperitate şi securitate cetăţenilor R. Moldova, nici mai multă securitate în regiune.
4. Este evidentă nevoia unei schimbări de registru prin care iniţiativa să fie preluată de tabăra euroatlantică, iar Moscova să nu mai poată şantaja R. Moldova şi, prin ea, întreaga regiune, prin iminenta transnistrizare. O asemenea soluţie ar fi singura mutare capabilă să ducă jocul european mai departe pentru R. Moldova şi să scoată România şi aliaţii săi din poziţia defensivă în care au fost plasaţi. Doar o asemenea mutare ar putea deveni cu adevărat ridicarea mănuşii de către Bucureşti şi aliaţii săi euroatlantici.