Dacă Guvernul Boc şi-a asumat în ultimul an răspunderea pentru toate pachetele de legi dorite, reorganizarea administraţiei a revenit pe lista priorităţilor şi pare următoarea ţintă în care PDL vrea să tragă, ocolind Parlamentul. Se speculează că executivul ar dori să-şi asume răspunderea pe proiectul reorganizării înainte de vacanţa de vară a parlamentarilor.
Premierul a anunţat luni că reorganizarea administrativă este necesară dacă ţara noastră vrea să mai atragă fonduri europene.
Miza ar fi 10 miliarde de euro pe care România urmează să le atragă până în 2013-2014 de la comunitatea europeană.
Boc avertiza că în lipsa unei asemenea reorganizări, ţara noastră riscă să nu mai primească bani europeni din 2013. Totodată, spune premierul, administraţiile regionale şi locale ar fi mult mai apropiate de cetăţean, care-şi va putea rezolva mai uşor problemele. Cum? Vom afla probabil abia când proiectul va fi gata.
Nu s-a stabilit încă nici cum vor arăta noile regiuni administrative, cerinţă a Uniunii Europene încă de la aderarea României. Dacă formal există deja nişte regiuni de dezvoltare regională (foto) care facilitează absorbţia fondurilor comunitare, acestea nu au un statut juridic. Ele au fost create în 1998, în vederea pregătirii aderării României la UE. Aceste regiuni nu au nici un statut administativ sau corp executiv. În urma reorganizării, judeţele ar putea rămâne în forma actuală, urmând să fie înglobate, pe criterii încă necunoscute, sub forma unor regiuni care să totalizeze câteva milioane de locuitori.
Emil Boc a declarat marţi că „împreună cu colegii mei am luat decizia de a promova şi susţine proiectul de reorganizare administrativă a ţării” a spus Boc. El nu a precizat în câte unităţi administrativ-teritoriale va fi reorganizată România şi nici data până la care acest proiect de lege ar trebui să fie adoptat, arătând aceste date vor fi făcute publice după discuţiile din Coaliţie, cel mai probabil săptămâna viitoare.
Reorganizarea administrativă a ţării este unul dintre subiectele puse pe tapet recent de către preşedintele Traian Băsescu. Această reorganizare va reduce numărul de posturi alese sau numite la nivel local. Este de aşteptat ca opoziţia, în special PNL, să ducă, în acest context, o luptă acerbă împotriva proiectului, deoarece ar putea pierde influenţa în anumite judeţe.
Preşedintele Băsescu a declarat că speră ca în 2012 să fie adoptată o soluţie pentru reorganizarea administrativă a ţării, întrucât acum nu poate fi stimulată dezvoltarea, din cauză că se iau decizii pe suprafeţe mult prea mici, judeţele.
Şeful statului crede, însă, că actuala organizare administrativă este susţinută de populaţie. El a adăugat că este greu să te duci într-un oraş reşedinţă de judeţ şi să le spui localnicilor că rămâne „municipiul X”, dar nu va mai fi capitala viitoarei regiuni.
Bogdan Diaconu, PC: Comasarea judeţelor Mureş, Harghita şi Covasna va duce la crearea unui Kosovo în Transilvania
Vicepreşedintele PC Bogdan Diaconu consideră că noua reorganizare teritorială a României, propusă de premierul Emil Boc, poate să provoace un conflict „tip Kosovo în Transilvania”
„Comasarea judeţelor Mureş, Harghita şi Covasna în cadrul unei singure regiuni, aşa cum doreşte Guvernul PDL, reprezintă împlinirea visului UDMR de a-şi construi o enclavă etnică în inima Transilvaniei. Odată constituită această regiune, extremiştii maghiari vor face presiuni să obţină autonomia ei pe motiv că populaţia maghiară e majoritară. În loc de a sprijini convieţuirea etniilor, UDMR şi celelalte partide extremiste vor propune modelul secesiunii şi al asupririi românilor, cu sprijinul tacit al Ungariei care sponsorizează, mai nou, în mod direct, obţinerea cetăţeniei acestei ţări pentru etnicii maghiari din Transilvania”, spune vicepreşedintele PC.
De asemenea, liderul PC este de părere că guvernul vrea să reînfiinţeze Regiunea Autonomă Mureş, de inspiraţie stalinistă.
„Guvernul PDL vrea să reînfiinţeze, prin reîmpărţirea teritorială a României, Regiunea Autonomă Mureş, de inspiraţie stalinistă, sau să îi dea şansa Ungariei să revendice bucăţi din teritoriul naţional al României, aşa cum a făcut pe vremea lui Horthy. Orice formă de comasare segregaţionistă în Transilvania va da apă la moară extremiştilor maghiari care vor dori imediat o enclavă de tip Kosovo. Românii nu vor tolera distrugerea cu bună ştiinţă a teritoriului naţional şi vânzarea de ţară pe care o face PDL-ul în favoarea UDMR”.