Zinedine Zidane l-a ales pe Mbappe ca viitorul transfer galactic pentru clubul de pe Santiago Bernebeu şi internaţionalul francez este prima sa opţiune în mercato de vară. Conform sursei citate, negocierile au început de câteva săptămâni şi ar trebui să se încheie în această primăvară.
Real Madrid a încercat să-l transfere pe Mbappe şi în vara anului 2017 de la AS Monaco, când a oferit 180 milioane euro, operaţiune care s-ar fi ridicat la 214 milioane euro cu tot cu impozite, conform dezvăluirilor Football Leaks. Atacantul francez a preferat însă atunci să-şi continue cariera la Paris, oraşul său natal.
După doi ani de decepţii în Liga Campionilor, Mbappe pare mai deschis unei aventuri la Real Madrid sub comanda lui Zinedine Zidane.
Tehnicianul francez a evitat mereu să vorbească despre interesul său faţă de Mbappe sau Neymar, iar acum două săptămâni declara că acum este preocupat doar de meciurile din La Liga: ”Se ştie că nu vorbesc de jucătorii care nu sunt ai mei. Sezonul nu s-a încheiat şi nu vorbesc de acest aspect. Ştim ce jucători sunt, ce calitate au. Dar pe mine mă interesează meciul de mâine, nu mai mult”.
Mbappe a disputat până acum în tricoul lui PSG un număr de 79 de meciuri în toate competiţiile şi a marcat 52 de goluri.