7.6 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSportRadu Berceanu: Fără jumătate din voturile din Dolj la prezidenţiale, situaţia era...

Radu Berceanu: Fără jumătate din voturile din Dolj la prezidenţiale, situaţia era acum alta

Preşedintele PDL Dolj, Radu Berceanu, a declarat, duminică, la Craiova, că „fără jumătate” din cele 168.000 de voturi pe care preşedintele Traian Băsescu le-a obţinut în judeţ la alegerile prezidenţiale din 2009, situaţia acum „era cu totul şi cu totul alta”, relatează Mediafax.

Radu Berceanu a spus, la şedinţa Consiliului de Coordonare al PDL Dolj, că organizaţia pe care o conduce este „foarte mare şi foarte importantă”.

„Nu am făcut noi judeţele, le-a făcut Ceauşescu. Şi dacă a făcut Doljul mai mare ca Bistriţa asta este. Şi munca este mai mare. Noi trebuie să avem 118 candidaţi de primari şi alţii trebuie să aibă 40 de candidaţi de primari. E altceva. La noi, de la Călăraşi, Dăbuleni, Filiaşi sunt 180 de kilometri şi la alţii de la un capăt al altuia al judeţului sunt 80 de kilometri. E altceva”, a declarat Berceanu.

Preşedintele PDL Dolj a precizat că organizaţia pe care o conduce a obţinut locul 37 în ceea ce priveşte procentele obţinute la alegerile prezidenţiale din turul al doilea.

„Organizaţia judeţeană care a obţinut locul I în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale după procentul luat a fost Arad. Noi am fost pe locul 37. Dar de la Arad domnul preşedinte a obţinut 150.000 de voturi, iar de la Dolj, 168.000 de voturi, ceea ce arată că şi locul 37 este important pentru că, fără jumătate din aceste 168.000 de voturi, acum era cu totul şi cu totul altă situaţie”, a mai spus Radu Berceanu.

Cele mai citite

Declarația de avere a lui Călin Georgescu: simplitate și transparență financiare

Călin Georgescu nu are datorii, iar veniturile sale provin exclusiv din activitatea didactică Potrivit declarației de avere, publicată pe site-ul BEC, Călin Georgescu arată tuturor...

Mircea Geoană se retrage din politică: Cred că trebuie să îţi pui ghetele în cui, într-un anumit moment

Geoană a subliniat că votul exprimat reflectă o "furie" împotriva sistemului actual de partide Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Mircea Geoană, a reacționat duminică seară...

Inteligenţa artificială, tot mai utilizată în procesul de recrutare: companiile încurajează candidaţii să o adopte

Recrutorii de top îndeamnă candidaţii să utilizeze inteligenţa artificială (AI) pentru redactarea CV-urilor şi a scrisorilor de intenţie, marcând o schimbare semnificativă în modul...
Ultima oră
Pe aceeași temă