4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSportPrimul pas spre liberalizarea tarifelor notariale

Primul pas spre liberalizarea tarifelor notariale

Guvernul a adoptat, în şedinţa de astăzi, un memorandum cu tema: proiectul pilot privind onorariile percepute de notari, a declarat ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, într-un briefing susţinut la Palatul Victoria. Proiectul vizează liberalizarea tarifelor notarilor publici, dar şi crearea unei competiţii mai puternice între cabinetele notariale.

Proiectul îşi propune să identifice o serie de lucrări şi acte notariale pentru care să nu mai fie perceput un onorariu minim stabilit de Ministrul Justiţiei la propunerea notarilor , ci să se aplice tarife stabilite pe baza unor referinţe. Ministerul Justiţiei va elabora un proiect de lege în acest sens, dacă semnalele pe care le va avea în urma testării pieţei vor fi pozitive.

În acest sens, Ministerul Justiţiei va identifica până la data de 6 martie 2012 actele şi lucrările notariale care vor face obiectul proiectului pilot, iar până în luna aprilie 2012 va fi redactat proiectul de lege. Proiectul de lege urmează să fie actualizat în perioada următoare (6-12 luni), pe măsură ce Ministerul Justiţiei va primi un feedback pe baza unor chestionare care vor fi aplicate atât notarilor, cât şi cetăţenilor, pe marginea acestei măsuri.

„Este o măsură gândită cu atenţie, care să nu perturbe echilibrul unei profesii care funcţionează foarte bine, dar care să contribuie la modernizarea ei şi la flexibilizarea regulilor de concurenţă în cadrul acestei profesii”, a afirmat Cătălin Predoiu.

Ministrul Justiţiei a mai precizat că eliminarea onorariului minim ar putea fi aplicată pentru toate categoriile de servicii oferite de cabinetele notariale şi înlocuirea lor cu preţul de referinţă, dacă acest proiect pilot se va dovedi a fi de succes.
Proiectul se desfăşoară pe perioada unui an calendaristic şi este derulat împreună cu Consiliul Concurenţei şi Uniunea Naţională a Notarilor Publici.

 

Cele mai citite

Venituri record pentru dezvoltarea de aplicații în 2024, în ciuda scăderii descărcărilor

Dezvoltatorii de aplicații au înregistrat venituri record în 2024, deși utilizatorii au instalat mai puține aplicații decât în ​​anul precedent App Store și Google Play...

Accident grav pe DN 14 la Slimnic: Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție

Duminică, autoritățile din județul Sibiu au activat Planul Roșu de Intervenție în urma unui accident rutier grav produs pe DN 14, în apropierea localității...

Aglomerație pe pârtiile din Sinaia: Turiștii se înghesuie pe domeniul schiabil

Stațiunea Sinaia este plină de turiști în această duminică, în contextul weekendului premergător Crăciunului. Domeniul schiabil situat la peste 2.000 de metri altitudine, în Munții...
Ultima oră
Pe aceeași temă