Daca in fata publicului Puterea si Opozitia nu scapa nici o ocazie pentru a incrucisa „sabiile”, cand vine vorba de pastrarea functiilor dobandite consensul se obtine rapid. O dovada in acest sens o constituie si documentul de pozitie adoptat, ieri, la Mamaia, de Uniunea Nationala a Consiliilor Judetene. Pe acesta si-au pus semnaturile laolalta alesii liberali, democrati, pesedisti si udemeristi, impotriva intentiei Coalitiei aflate la putere de a modifica Legea nr. 215 din 2001 a administratiei publice locale, astfel incat presedintii si vicepresedintii Consiliilor Judetene, precum si viceprimarii sa poata fi schimbati cu votul a jumatate plus unu din numarul consilierilor judeteni sau locali. Documentul a fost semnat fara ezitare de liberali Ð Aristotel Cancescu (Brasov), Ion Calinoiu (Gorj), Victor Mocanu (Buzau), Mircea Ioan Molot (Hunedoara), de democrati Ð Constantin Ostaficiuc (Timis), pesedisti Ð Marian Oprisan (PSD), Gavril Marza (Suceava), Liviu Nicolae Dragnea (Teleorman), Corneliu Bichinet (Vaslui), Constantin Nicusor (Constanta) si de reprezentantul UDMR Ð Bunta Levente.
In declaratia adoptata, UNCJR se refera la stabilitatea politica drept „prioritate a intregii clase politice romanesti”, dar in sensul respectarii „rezultatului alegerilor locale desfasurate democratic”, al implicarii „tuturor actorilor de pe scena politica romaneasca in procesul de luare a deciziilor” si, nu in ultimul rand, „coabitarea dintre Putere si Opozitie”. Atacul direct asupra Coalitiei la guvernare este justificat si prin necesitatea „intaririi capacitatii institutionale a administratiei publice locale, si nu a destabilizarii si slabirii acesteia”. In opinia UNCJR, initiativa Coalitiei va avea ca efect „crearea unui climat general de instabilitate in administratia locala”, iar „schimbarea regulilor de eligibilitate si revocare in timpul mandatului incalca prevederile constitutionale”. In fapt, toate acestea sunt argumentele folosite de PSD in lupta indreptata impotriva intentiei Puterii de schimbare a presedintilor celor doua Camere si a conducerilor consiliilor judetene.
UNCJR propune ca prevederile cele mai dure ale proiectului legislativ de modificare a Legii administratiei publice sa-si produca efectele incepand din 2008.