3.5 C
București
vineri, 3 ianuarie 2025
AcasăSportPreședintele Barcelonei vrea schimbarea formatului Ligii Campionilor

Președintele Barcelonei vrea schimbarea formatului Ligii Campionilor

UEFA a organizat o masă rotundă cu reprezentanţii cluburilor în luna martie, pentru a discuta viitorul format al Ligii Campionilor şi al celorlalte cupe continentale începând cu anul 2024.

Preşedintele Asociaţiei Europene a Cluburilor (ECA), Andrea Agnelli, a convocat o adunare generală a celor 232 cluburi pentru a discuta viitorul competiţiilor UEFA.

Barcelona a eliminat-o pe Manchester United din sferturile Ligii Campionilor şi este la un pas de finala de la Madrid, după ce a învins Livepool cu 3-0 în prima manşă a semifinalelor.

”Fanii ne cer mai multe meciuri europene. Şi din 2024, noul format va permite asta. Vom face schimbări în bine. Când am jucat cu Manchester United, a fost pentru prima oară în ultimii 11 ani. Cu Liverpool ne-am întâlnit pentru prima oară din 2006. Am jucat multe meciuri, dar nu cu echipa ca Liverpool sau United”, a declarat Bartomeu pentru presa engleză.

United a eliminat-o pe Barca din semifinalele Ligii Campionilor în sezonul 2007/2008, înainte de a cuceri trofeul, dar catalanii şi-au luat apoi revanşa în finalele din 2009 şi 2011. Liverpool a eliminat Barca în optimile Ligii Campionilor în sezonul 2006/2007.

Preşedintele clubului catalan este împotriva ideii ca echipele mari să aibă garantate locuri în Liga Campionilor: ”Nimeni nu vorbeşte de o ligă închisă sau o Superligă. Va fi o evoluţie, ceva atractiv. Nu va fi o revoluţie”.

Bartomeu s-a arătat favorabil proiectului din La Liga, în care unele meciuri să se desfăşoară în străinătate, de care a fost respins de federaţia spaniolă: ”Vrem să continuăm ‘fotbalizarea’ SUA. Vreau să fie trei meciuri în fiecare an în străinătate care să promoveze La Liga: unul în SUA, unul în Orientul Mijlociu şi unul în Asia. Ei ne văd la televizor şi asta e calea să ne apropiem mai mult de fani”.

Cele mai citite

AUR organizează un protest în Piaţa Universităţii în data de 12 ianuarie

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă că va organiza un protest în Piaţa Universităţii în data de 12 ianuarie. "Duminică, 12 ianuarie, la ora 14:00,...

AUR organizează un protest în Piaţa Universităţii în data de 12 ianuarie

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă că va organiza un protest în Piaţa Universităţii în data de 12 ianuarie. "Duminică, 12 ianuarie, la ora 14:00,...

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost externat din spital

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost externat din spital joi, după finalizarea "cu succes" a intervenţiei de ablaţie a prostatei, a anunţat biroul premierului,...
Ultima oră
Pe aceeași temă