19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSportPreşedintele a semnat decretul privind interimatul lui Chiţoiu la Economie

Preşedintele a semnat decretul privind interimatul lui Chiţoiu la Economie

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, joi, decretele prin care ia act de demisia lui Varujan Vosganian din funcţia de ministru al Economiei şi îl numeşte pe vicepremierul Daniel Chiţoiu interimar la acest portofoliu.

Citeşte şi: Vosganian a demisionat degeaba. Decizia Senatului îl apără. Chiţoiu, interimar la Economie

Varujan Vosganian a demisionat, luni, din funcţia de ministru al Economiei, după ce Parlamentul a respins cererea de începere a urmăriri penale formulată împotriva sa de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la solicitarea DIICOT. Cu toate ca a renuntat la portofoliu, Vosganian nu poate fi trimis in judecata, din cauza votului din Parlament.

Dosarul în care DIICOT a cerut aviz pentru începerea urmăririi penale a lui Adriean Videanu şi Varujan Vosganian este desprins din cel în care, în decembrie 2011, procurorii au început urmărirea penală în cazul a 40 de persoane cu funcţii de conducere din Romgaz, Ministerul Economiei şi Agenţia Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, pentru complot şi subminarea economiei naţionale.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă