Premierul Victor Ponta a declarat, la Antena 3, că a mers în Turcia să se opereze pentru că avea nevoie de linişte şi că ”pentru operaţia doamnei ambasador a Olandei s-a blocat un etaj al spitalului”, iar pentru el s-ar fi blocat două etaje. Pe de altă parte, jurnalistul Ovidiu Marincea a contrazis afirmația premierului, susținând că ambasadoarea Olandei, care a fost internată odată cu el la Spitalul Universitar, a fost tratată la fel ca ceilalți pacienți.
Citește și: Surse: Ponta vrea o nouă AMÂNARE a audierii la DNA
De asemenea, afirmațiile jurnalistului au fost sprijinite și de o asistentă de la secția Ortopedie, de la Spitalul Universitar, Liliana Căciularu, care a precizat că a fost de serviciu în noaptea în care s-a operat soția ambasadorului și că ” a fost tratata ca oricare alt pacient din sectie. Sectia nu a fost inchisa,toate locurile fiind ocupate de pacienti”.
Marincea a scris, luni dimineață, pe site-ul jurnalistii.ro: ”Cum să spui, la Antena 3 ,că pentru doamna ambasador s-a blocat un etaj la Spitalul Universitar și că pentru tine s-ar fi blocat două, când eu am stat acolo, Victore, la același etaj, lângă rezerva ei? Nu ți-e rușine să minți în halul ăsta?! Nu știai că sunt acolo, Victore? Doamna ambasador a fost tratată fix ca oricare pacient. Și eu la fel. Și doamna Dinca, bătrâna care a făcut nopți albe și a stat lângă mine. Și <<Colonelul>>, care de la Tramal și Morfină credea că e acasă. Și ceilalți. Eram internați oameni simpli, Victore, numai în mintea ta bolnavă se putea întâmpla să fie blocat un etaj de spital pentru un pacient, oricine-ar fi el”.
Duminică seară, premierul Victor Ponta a declarat, la Antena 3, că a ales să se opereze în Turcia pentru că avea nevoie de ”un pic de linişte” şi pentru că în România ar fi avut un tratament preferenţial, în timp ce acolo a fost tratat ca un pacient obişnuit.
Citește și: Ponta s-a autosuspendat din Guvern. Mingea este la președinte
”Ştiau cine sunt, dar şi la noi dacă se operează un prim-ministru din altă ţară nu este acelaşi lucru. Nu am avut camere de luat vederi la intrarea în spital şi nici un tratament special pe care, inevitabil, l-aş fi avut în ţară. Mi-a spus Nicu Bănicioiu că pentru doamna ambasador a Olandei s-a blocat un etaj la Spitalul Universitar. Bănuiesc că pentru mine se blocau două etaje la Spitalul Militar, ori nu am vrut să se întâmple acest lucru” , a afirmat Ponta, spunând că îşi asumă decizia de a se opera în străinătate.
Premierul Victor Ponta s-a operat la genunchiul stâng la Spitalul Universitar Medipol din Istanbul, unde a fost spitalizat o săptămână, fiind externat duminică.
Spitalul Universitar Medipol din Istanbul, cel mai mare centru medical privat din Turcia, este cel la care s-a operat şi preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, în noiembrie 2011 şi în februarie 2012.
Presa din Turcia a scris în mai multe rânduri despre strânsele legături dintre preşedintele Turciei, Recep Erdogan, şi spitalul din Istanbul. Potrivit jurnaliştilor turci, soţia şefului de stat este acţionar majoritar şi coordonează activitatea spitalului.
Soţia ambasadorului Olandei la Bucureşti, Matthijs van Bonzel, a fost operată la picior, marţi, la Spitalul Universitar de Urgenţă, de către medicul Cătălin Cîrstoiu.