19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSportPonta îi trimite lui Băsescu propunerea Silaghi,dar se teme

Ponta îi trimite lui Băsescu propunerea Silaghi,dar se teme

Premierul Ponta afirmă că îi va transmite preşedintelui Băsescu propunerea de numire a lui Ovidiu Silaghi în funcţia de ministru şi va aştepta un răspuns, adăugând că este posibil ca şeful statului să dorească să îi facă lui un dosar penal pentru ce va face ca ministru interimar la Transporturi, scrie Mediafax.

 

„Este un joc politic, dar extrem de neserios şi sunt destul de îngrijorat pentru că, în ultimul timp, văd o serie de manifestări extrem de neserioase. Ministerul Transporturilor va fi efectiv condus, ca şi acum, de secretarul de stat Ghibu. Eu semnez, dar nu am timp şi nici nu ar fi normal ca primul-ministru să se mute la Ministerul Transporturilor. CFR Marfă sau orice altceva sunt lucruri pe care oricum mi le asum, se aprobă prin hotărâri de guvern pe care le semnez ca prim-ministru. Luni dimineaţa, mă rog, o să plec spre Spania, dar o să trimit la Cotroceni propunerea cu domnul Silaghi de a fi ministru, după care preşedintele, nu ştiu în ce fel, va trebui să se pronunţe”, a spus Ponta la Antena 3.

El a apreciat că nu are nicio logică să mai conducă interimar Ministerul Transporturilor 45 zile, deoarece banii pentru cumpărarea pachetului majoritar de acţiuni la CFR Marfă trebuie plătiţi la 60 zile de la semnarea contractului.

Întrebat dacă înţelege care este strategia preşedintelui Băsescu pentru menţinerea lui în postul de ministru interimar, Ponta a arătat că poate acesta are ideea de a-i face un dosar penal pentru perioada în care va conduce, ca interimar, Ministerul Transporturilor, adăugând însă că şeful statului i-a mai făcut dosare şi că nu este o problemă.

Ponta a precizat că activitatea la Ministerul Transporturilor va fi coordonată de un secretar de stat pe care el, ca prim-ministru şi ministru interimar, îl va gira şi pentru care îşi va asuma răspunderea.

„Vor trece cele 45 de zile şi dacă îl va respinge pe Silaghi, conform deciziei Curţii Constituţionale trebuie să spună şi de ce. Eu am fost la el cu decizia definitivă a Curţii de Apel Oradea, dacă pentru om e o problemă că are o decizie definitivă de clasare…eu credeam că e o problemă să aibă o condamnare, dar înţeleg că e o problemă să ai şi o achitare..”, a spus Ponta.

Luni, premierul Ponta a declarat că secretarul de stat Cristian Ghibu va coordona activitatea curentă în Ministerul Transporturilor până la numirea unui nou ministru.

Premierul s-a arătat în acelaşi timp îngrijorat de „semnele de neseriozitate” din ultimul timp ale preşedintelui, făcând referire la afirmaţiile preşedintelui legat de existenţa unor operaţiuni neautorizate în cazul Hayssam, la declaraţiile acestuia referitoare la vizita membrilor Guvernului în China şi la afirmaţiile legate de „ochii oblici” ai cetăţenilor din Republica Moldova. El a legat „semnele de neseriozitate” ale preşedintelui şi de faptul că Elena Udrea şi unii dintre consilierii prezidenţiali se pronunţă în cazul Hayssam fără să fi avut atribuţii legale sau vreo implicare în aducerea în ţară a acestuia.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă