16.2 C
București
vineri, 23 februarie 2024
AcasăSportPonta: Faptul că Roberta Anastase e nemulţumită de PSD este un lucru...

Ponta: Faptul că Roberta Anastase e nemulţumită de PSD este un lucru bun

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, la RFI România, că faptul că Roberta Anastase în loc să-şi facă datoria faţă de lege se ocupă de partidele de opoziţie este “o prostie”, iar nemulţumirea ei faţă de PSD este un lucru bun, potrivit Mediafax.

Întrebat despre declaraţia Robertei Anastase, care a spus că liderul PSD are probleme în partid, iar vechii membri îi pregătesc o surpriză neplăcută, Victor Ponta a răspuns: “Faptul că doamna Anastase în loc să-şi facă datoria faţă de lege se ocupă de partidele de opoziţie e o prostie, ca să vă spun foarte direct. Povestea asta să ştiţi că mă ajută foarte tare. Cu cât Roberta Anastase şi în general cei de la PDL, domnul Băsescu şi ceilalţi, mă atacă pe mine şi în general orice coleg din partid, fie că-i vorba de Adrian Năstase, fie că-i vorba de Liviu Dragnea, asta face ca PSD să se reunească în jurul celui atacat”.

Ponta a precizat că rezultatul s-a văzut la moţiunea de cenzură, la care absolut toţi parlamentarii PSD au votat în favoarea acesteia, aşa cum vor face şi la noua moţiune de cenzură.

“Nu din cauza problemelor opoziţiei merge prost România, ci din cauza modului în care, iată, şi în Parlament se comportă cei de la putere şi a faptului că practic, la fiecare lege, la fiecare moţiune, trebuie să negocieze aşa, ca la tarabă, ca la piaţă şi cu cei de la independenţi, şi cu cei de la UDMR, şi cu proprii parlamentari, să nu se ridice din bancă, să stea acolo, asta deja cred că deja toată opinia publică a remarcat”, a adăugat liderul PSD.

Întrebat ce sprijin crede că are acum în PSD, Victor Ponta a răspuns: “Total! Nu cred că aţi văzut vreun pesedist care să fie nemulţumit sau să se exprime. Faptul că Roberta Anastase e nemulţumită de PSD, ăsta e un lucru bun! Ar fi rău când ar fi mulţumită Roberta Anastase de PSD şi de pesedişti. În opoziţie, nici în PSD, din câte am văzut, nici în PNL nu sunt niciun fel de probleme, iar problemele de la putere ne afectează cu adevărat pe toţi”.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat, vineri, la RFI România, că Victor Ponta are probleme serioase în PSD, iar membrii cu experienţă îi pregătesc o surpriză neplăcută.

“Văzând o serie de lideri care s-au delimitat clar de ultimele lui acţiuni din perioada recent scursă, îmi dau seama că se află într-o situaţie dificilă. Cred că cei cu experienţă în partid îi pregătesc o surpriză neplăcută lui Victor Ponta şi el o simte. Sunt cei care probabil l-au împins către toate aceste gesturi riscante, a înregistrat eşec după eşec şi îşi dă seama că probabil va trebui să plătească în curând nota de plată. Ştiţi cum e în politică: atunci când ai succes, eşti bun, când nu, oamenii te schimbă”, a afirmat Anastase.

Cele mai citite

Von der Leyen anunță deblocarea fondurilor europene pentru Polonia

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat deblocarea fondurilor europene pentru Polonia, ca recunoaştere a acţiunilor noului guvern pro-european al premierului Donald...

Ciolacu cere explicații de la șeful Transgaz pentru achiziția de iPhone-uri

Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi că îl va chema la explicații pe Ion Sterian, șeful Transgaz, după ce compania a achiziționat iPhone-uri...

Zeljko Kopic, înaintea meciului cu CFR Cluj: „Dacă vrem să câştigăm, trebuie să jucăm mai bine ca în ultimele meciuri”

Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, spune că pentru a câştiga partida din deplasare cu CFR Cluj, care va avea loc în această seară, formaţia...
Ultima oră
Pe aceeași temă