3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSportPonta: Declaraţiile lui Tokes-penale, ar fi trebuit sancţionate dacă România avea preşedinte

Ponta: Declaraţiile lui Tokes-penale, ar fi trebuit sancţionate dacă România avea preşedinte

Declaraţiile europarlamentarului Laszlo Tokes nu sunt doar insultătoare, ci chiar penale şi ar fi trebuit sancţionate şi de preşedintele Traian Băsescu dacă România ar fi avut un preşedinte, a afirmat premierul Victor Ponta, conform Mediafax.

El a mulţumit ministrului de Externe, în şedinţa de guvern, pentru poziţia adoptată de aceste declaraţii.

„Sunt declaraţii nu doar iresponsabile, din punctul meu de vedere, ci şi penale făcute de domnul Tokes şi de alţi domni pe acolo. Regret faptul că nu avem un preşedinte al României care să îşi îndeplinească atribuţiile constituţionale şi să ia poziţie atunci când este atacată integritatea teritorială şi independenţa statului român. Vă rog să o faceţi dumneavoastră, preşedintele ţării are alte ocupaţii în această perioadă! Vă rog să luaţi poziţie oficială, să informaţi instituţiile europene atunci când europarlamentari sau oficiali ai altui stat fac declaraţii şi propun lucruri împotriva intereselor noastre naţionale şi europene. Repet, dacă aveam un preşedinte, asta trebuia să facă preşedintele, dar neavând preşedinte al României, vă rog să îl supliniţi dumneavoastră”, a spus Ponta ministrului de Externe.

Citeşte şi Protectorat pentru Transilvania din partea Ungariei – asta a cerut Laslo Tokes Budapestei

Premierul a precizat din nou că, din punctul său de vedere, declaraţiile lui Tokes si ale celorlalte persoane sunt nu doar insultătoare, ci chiar împotriva legii penale.

„Poate chiar la un moment dat cineva, nu noi, că justiţia e independentă, dar justiţia va vedea dacă asemenea lucruri se pot întâmpla într-o ţară care se respectă şi într-o ţară europeană”, a conchis Ponta.

Europarlamentarul Laszlo Tokes i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, sâmbătă, la Băile Tuşnad, ca împreună cu Guvernul pe care îl conduce să construiască un sistem de cooperare naţională, astfel încât să ofere „protectorat” Transilvaniei, „aşa cum afăcut Austria cu Tirolul de Sud”.

El a mai spus că trebuie să fie selectaţi specialişti care să realizeze un drapel al Transilvaniei, pentru că „secuimea are un steag”, şi împreună, prin cele două, maghiarimea să meargă mai departe „pe această cale a autonomiei, a autonomiei secuimii”, susţinând totodată că Băile Tuşnad, unde se desfăşoară Universitatea de Vară „Balvanyos, reprezintă o zonă autonomă a Ţinutului Secuiesc.

Cele mai citite

Federația Ospitalității: Eliminarea voucherelor de vacanță va distruge turismul românesc

Reprezentanții a 29 de patronate din domeniul HoReCa atrag atenția că peste 1,7 milioane de persoane vor fi afectate direct Federația Patronatelor din Industria Ospitalității...

Acțiunile Tesla explodează: Creștere spectaculoasă alimentată de contextul politic

În urmă cu mai puțin de două luni, Tesla părea să înregistreze unul dintre rarele sale ani de pierderi pe bursă. Totuși, o ascensiune...

Nouă români evacuați din Mayotte cu ajutorul forțelor franceze

MAE precizează că situația românilor s-a aflat în atenția Consulatului General al României la Paris, încă din momentul producerii ciclonului Ministerul Afacerilor Externe a anunțat...
Ultima oră
Pe aceeași temă