-0.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSportPonta cere schimbarea regulilor privind interceptarea membrilor CSAT

Ponta cere schimbarea regulilor privind interceptarea membrilor CSAT

Premierul Victor Ponta a afirmat că i-a spus preşedintelui Klaus Iohannis că trebuie găsită o soluţie de protejare a informaţiilor deţinute de un membru al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) pentru situaţiile în care un procuror interceptează convorbirile telefonice ale acestuia, potrivit Mediafax.

Ponta a făcut această declarație după ce a precizat pentru B1 TV, că nu cunoştea faptul că ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, membru al CSAT, este interceptat telefonic sau ambiental.

Citește și: Ponta: Darius Vâlcov, o pierdere pentru Guvern

Întrebat dacă, potrivit legii, Serviciul Român de Informaţii are dreptul sau obligaţia să-l informeze pe premier în legătură cu anumite suspiciuni rezonabile, Ponta a răspuns că aceasta este o altă discuţie care impune o soluţie de protejare a anumitor informaţii.

„Aici e altă discuţie, pe care, de asemenea, am purtat-o cu noul preşedinte – cu cel vechi nu avea rost, că pierdeam timpul – şi anume legat de membrii CSAT. Membrii CSAT au acces la nişte date atât de confidenţiale, care ţin de strategia noastră, de operaţiuni externe, încât, sigur, nu există în Codul de Procedură Penală vreo excepţie legată de membrii CSAT, dar i-am spus preşedintelui că trebuie să se gândească domnia sa, că e preşedintele CSAT-ului, totuşi, la o procedură prin care, dacă un procuror din Zimnicea sau din Baia Mare interceptează un membru CSAT, să găsim, totuşi, o cale – nu să-i spui respectivului – dar să găsim o cale, totuşi, de protecţie a acelor informaţii. Din câte ştiu, nu există încă o asemenea procedură, dar cred că în viitor trebuie găsită la un moment dat”, a spus Ponta.

Citește și: FOTO. CSAT constată o ”evoluție fără precedent” a relațiilor României cu Ucraina

El a făcut referire la situaţia în care pentru fostul ministru de Finanţe Daniel Chiţoiu, care era membru al CSAT, a fost emis un mandat de interceptare, cea ce a ridicat o problemă destul de delicată legată de informaţiile de nivelul CSAT pe care acesta le putea comunica telefonic.

Cele mai citite

Tanczos Barna, viitor ministru de Finanțe și vicepremier: Vom întări economia și reconsolida finanțele țării

Barna a promis predictibilitate, credibilitate și o abordare rațională a politicilor fiscal-bugetare Tanczos Barna, propus de UDMR pentru funcția de ministru al Finanțelor și vicepremier,...

Crin Antonescu recunoaște negocierile pentru candidatura la Președinție: Este o discuție complexă

Europarlamentarul PSD, Gabriela Firea, și-a exprimat sprijinul pentru candidatura lui Antonescu, lăudându-i experiența politică Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, a confirmat duminică, pentru Europa...

Vladimir Putin s-a întâlnit la Kremlin cu prim-ministrul slovac, Robert Fico

Slovacia este dependentă de gazul care trece prin Ucraina Președintele rus, Vladimir Putin, s-a întâlnit duminică cu prim-ministrul slovac, Robert Fico, la Kremlin, a declarat...
Ultima oră
Pe aceeași temă