25.2 C
București
luni, 24 iunie 2024
AcasăSportPonta: Cer ministerului ca la CFR Marfă să negocieze foarte bine investiţiile

Ponta: Cer ministerului ca la CFR Marfă să negocieze foarte bine investiţiile

Premierul Ponta declară că nu poate în prezent decât să ceară Ministerului Transporturilor ca la CFR Marfă, unde a rămas un singur ofertant, să negocieze foarte bine, după declararea câştigătorului, planul de investiţii, modul de păstrare a locurilor de muncă şi capacitatea de dezvoltare a companiei, informează Mediafax.

“Nu pot acum decât să cer Ministerului Transporturilor să negocieze foarte bine după declararea câştigătorului, că a mai rămas un singur competitor, să negocieze foarte bine. Partea de preţ e stabilită în condiţiile iniţiale, însă ceea ce e mult mai important decât preţul este planul de investiţii, modul de păstrare a locurilor de muncă şi, practic, capacitatea de dezvoltare a companiei în anii care urmează”, a spus Ponta.

El a apreciat că procedura de privatizare a CFR Marfă a fost cea mai transparentă posibil şi a precizat că aşteaptă finalizarea acestei procedur, dar nu şi ca toată lumea să fie mulţumită.

Citeşte şi Privatizare CFR Marfă. De unde are bani GFR să cumpere compania de transport

“Când nu am privatizat Oltchim, mă critica toată lumea că de ce n-am privatizat. Acum, dacă am privatizat CFR Marfă, mă critică că de ce am privatizat”, a adăugat Ponta.

GFR este singurul investitor rămas în cursă pentru privatizarea CFR Marfă, după retragerea asocierii Transferoviar Grup – Donau Finanz şi companiei americane OmniTRAX.

Licitaţia pentru vânzarea a 51% din acţiunile companiei porneşte de la 180 milioane de euro. Termenul pentru depunerea ofertelor de cumpărare a expirat miercuri, la ora 12:00, câştigătorul urmând să fie desemnat joi.

Privatizarea CFR Marfă reprezintă o precondiţie solicitată de experţii Fondului Monetar Internaţional pentru ca ultima evaluare a acordului început în 2011 să intre în Consiliul Director al instituţiei internaţionale.

Cele mai citite

Marocul trimite ajutor medical în Gaza

Marocul trimite 40 de tone de ajutor medical palestinienilor din Gaza, a declarat luni Ministerul de Externe marocan, potrivit Reuters. Ajutorul include echipamente chirurgicale și...

EPPO îl va ancheta pe Werner Hoyer, fostul preşedinte al BEI

Fostul preşedinte al Băncii Europene de Investiţii (BEI), Werner Hoyer, este cercetat pentru corupţie şi abuz de influenţă, precum şi pentru deturnare de fonduri...

Cinci oameni au murit și 41 sunt răniți în urma unui atac rusesc cu rachete asupra orașului Pokrovsk

Cel puțin cinci persoane au fost ucise și alte 41 au fost rănite în urma unui atac rusesc cu rachete balistice asupra orașului Pokrovsk...
Ultima oră
Pe aceeași temă