Deputatul PNL Călin Popescu Tăriceanu a solicitat, luni, la şedinţa grupurilor parlamentare reunite ale PSD şi PNL, sprijinul social-democraţilor pentru convocarea unei şedinţe a Parlamentului dedicată zilei Regelui Mihai, potrivit Mediafax.
Tăriceanu a anunţat că PNL va iniţia demersurile pentru convocarea unei şedinţe a celor două Camere ale Parlamentului pe 25 octombrie, pentru aniversarea oficială a zilei de naştere a Regelui Mihai.
Tăriceanu a precizat că Regele Mihai şi-a dat consimţământul pentru o astfel de şedinţă comună a Parlamentului.
Liderul deputaţilor liberali a solicitat sprijinul parlamentarilor PSD pentru votul din cele două Birouri Permanente pentru convocarea unei astfel de şedinţe.
Tăriceanu a menţionat că şedinţa va „arăta rolul şefului statului într-o democraţie parlamentară”.
„Regele Mihai este extrem de preocupat şi de îngrijorat de evoluţia politică din ultimii ani”, a mai spus liberalul, adăugând că solicită ajutorul celor de la PSD întrucât „nu toţi liberalii sunt monarhişti şi nu toţi socialiştii sunt republicani”.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a apreciat că o astfel de iniţiativă „este de bun-simţ” şi a precizat că solicitarea PNL va fi discutată de grupurile parlamentare ale social-democraţilor.
Liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, a adăugat că, în opinia liberalilor, la şedinţa Parlamentului dedicată Regelui Mihai nu ar trebui invitată nicio altă personalitate şi să nu fie permise alte luări de cuvânt în afara Regelui.
„Este o situaţie de genul win-win pentru noi. Aşteptăm să vedem care este răspunsul PDL. Şi dacă o vor accepta este bine pentru şi dacă o vor respinge este bine”, a mai spus Haşotti.