13.2 C
București
marți, 1 octombrie 2024
AcasăSportPNL: Basescu isi depaseste atributiile constitutionale

PNL: Basescu isi depaseste atributiile constitutionale

Delegatia PNL a plecat de la Palatul Cotroceni dupa aproximativ zece minute de discutii cu seful statului, timp in care, potrivit lui Crin Antonescu, membrii delegatiei i-au spus de mai multe ori sefului statului ca prin invitatia la consultari pentru un nou Guvern isi depaseste atributiile constitutionale.
Presedintele Basescu a invitat, vineri, la Cotroceni, reprezentanti ai PSD, PNL, PD, UDMR, PC, ai minoritatilor si ai PLD, tema discutiilor fiind, "identificarea unui premier care sa prezinte o echipa guvernamentala axata pe formula PNL-PD-PLD."
Secretarul general al PSD, Titus Corlatean, a declarat, dupa consultarile cu seful statului, ca liderii social-democrati care au participat la discutii si-au format ideea ca Traian Basescu nu are, in acest moment, nicio solutie pentru iesirea din criza.
Corlatean a spus ca, in opinia PSD, responsabilitatea pentru iesirea din actuala criza politica revine presedintelui Traian Basescu si premierului Calin Popescu Tariceanu, argumentand ca guvernarea de dreapta instalata si condusa de cei doi a provocat aceasta criza.
Secretarul general al PSD a reiterat ideea ca social-democratii nu au cum sa sustina formula PNL-PD-PLD propusa de Basescu, afirmand ca aceasta guvernare de dreapta si-ar fi aratat "epuizarea si limitele".
Intrebat daca PSD este dispus in continuare sa isi asume guvernarea, Corlatean a raspuns, conform unei relatari Mediafax: "Lectura corecta si interpretarea corecta a rezultatelor alegerilor parlamentare din 2004 este ca electoratul roman a dat un sprijin si un vot majoritar unei formule de program social-democrat, pe care noi l-am propus atunci". Corlatean a mai spus ca runda de consultari de vineri, de la Cotroceni, este doar "o etapa" in depasirea actualei crize.

Basescu: "'Dick Marty a plecat cu…"

La debutul discutiilor delegatiei PNL cu presedintele Traian Basescu, senatorul Norica Nicolai a facut referire la raportul lui Dick Marty cu privire la presupusele centre de detentie ale CIA pe teritoriul Romaniei. Potrivit agentiei Rompres, Traian Basescu i-ar fi spus Noricai Nicolai: 'Dick Marty a plecat cu…', dupa care ar fi facut un gest sugestiv din mana. La finalul intrevederii, senatorul liberal, care a condus Comisia parlamentara romana de ancheta privind presupusele centre de detentie, a declarat ca a discutat cu presedintele pe tema raportului Marty si ca i s-a transmis ca "institutiile vor reactiona in plan oficial cand (raportul) va fi adoptat de Comisia APCE".
Norica Nicolai a respins, intr-un interviu acordat Rompres vineri dimineata, afirmatiile privind Romania din raportul lui Dick Marty, declarand ca acestea sunt nesustinute de vreo dovada, calomnioase la adresa tarii noastre si penibile. Potrivit senatorului PNL, raportul trebuie respins de Consiliul Europei, iar Romania va trebui sa adopte o pozitie oficiala deoarece informatiile din raportul europarlamentarului elvetian reflecta 'rea-credinta', dar si 'interes pentru calomnierea Romaniei'.

Cele mai citite

Mihai Teja, debut cu stângul pe banca lui Vejle!

Mihai Teja a pierdut primul meci în calitate de antrenor principal al echipei daneze Vejle, scor 1-2 împotriva lui FC Copenhaga, după ce formația...

Norvegia vrea să construiască un gard la granița cu Rusia

Norvegia ia în considerare construirea unui gard la granița cu Rusia, potrivit ministrului justiției din țară, Emilie Enger Mehl. Într-un interviu acordat NRK, ministrul...

Rapid, implicată într-un litigiu la FIFA după transferul lui Boupendza

Rapid București a fost înștiințată oficial de FIFA cu privire la un litigiu legat de transferul atacantului gabonez Aaron Boupendza, Zamalek susține că jucătorul...
Ultima oră
Pe aceeași temă