0.9 C
București
marți, 18 martie 2025
AcasăSportPlăcintă nu mai candidează pentru Parlament, Honorius Prigoană se află în analiza...

Plăcintă nu mai candidează pentru Parlament, Honorius Prigoană se află în analiza PNL

Senatorul PNL Sorina Plăcintă nu va mai candida la alegerile din decembrie pentru un nou mandat în Parlamentul României, un alt fost democrat-liberal, Honorius Prigoană, având şanse mari de a candida într-un colegiu din Capitală, potrivit unor surse din PNL, scrie Mediafax.

Sorina Plăcintă a confirmat, miercuri, pentru Mediafax, că nu va mai candida pentru un nou mandat de senator, în colegiul uninominal 1 din Circumscripţia electorală nr.41 Vrancea. Ea a demisionat în luna iunie din PDL şi s-a înscris în Partidul Naţional Liberal.

Surse liberale au declarat pentru Mediafax că o candidatură a lui Honorius Prigoană, un alt democrat-liberal care s-a înscris recent în PNL, este foarte posibilă, decizia urmând a se lua după o analiză internă, care vizează şi colegiul cu şansele cele mai mari pentru acesta de a câştiga un mandat de deputat.

„Va candida, cel mai probabil. Trebuie să vedem în ce colegiu are şansele cele mai mari de câştig”, au precizat sursele liberale.

Citeşte şi:

Anastase, despre Plăcintă: În momentele grele, decid caracterele puternice

Discuţiile privitoare la demisia lui Plăcintă din PDL, mai vechi

Honorius Prigoană este membru al organizaţiei PNL Sector 2, el demisionând din PDL la începutul lunii septembrie şi anunţându-şi intrarea în PNL în aceeaşi zi.

Prigoană a candidat din partea PDL, la începutul anului 2010, pentru postul de deputat rămas vacant după plecarea lui Bogdan Olteanu la BNR, colegiul din Sectorul 1 fiind câştigat, atunci, de liberalul Radu Stroe.

Alţi doi foşti democrat-liberali care vor candida din partea PNL la alegerile parlamentare din decembrie sunt senatorii Viorel Badea şi Mircea Banias.

Mircea Banias va candida pe acelaşi colegiu uninominal 4 din Circumscripţia electorală nr.14 Constanţa, iar Viorel Badea îşi va păstra, la rândul său, colegiul uninominal 1 din Circumscripţia electorală nr.43, pentru românii cu domiciliul în afara României.

Citeşte şi:

Ludovic Orban îl ATACĂ pe Honorius Prigoană: „Nu are ce căuta în PNL”

Honorius Prigoană: Nu m-am consultat cu tata despre trecerea la PNL; fiecare cu viaţa şi cariera lui

Cele mai citite

Trump a găsit soluția să termine războiul din Ucraina: recunoaște peninsula Crimeea ca parte a Rusiei

Administrația Trump ia în considerare recunoașterea peninsulei ucrainene Crimeea ca teritoriu rusesc în încercarea de a pune capăt războiului dintre Rusia și Ucraina, afirmă...

Clienții bancari, tot mai interesați de conciliere: Peste 800 de cereri de negociere în 2025

Părțile au ajuns la un acord în 94% dintre cazuri, iar beneficiul mediu obținut de consumatori a fost de 3.000 de euro, soluționarea principală...

Emisarul lui Trump, Steve Witkoff, dezvăluie că Putin vrea să ia porturile Ucrainei de la Marea Neagră

Steve Witkoff, emisarul special al administrației Trump pentru Orientul Mijlociu și reprezentantul de facto al lui Donald Trump în discuțiile cu Vladimir Putin, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă