Democrat-liberalii au rezolvat criza de cadre din partid importând din show-biz. Teo Trandafir, membru PDL de nici 48 de ore, va lupta pentru onoarea partidului în alegerile parţiale din 25 aprilie. După Honorius Prigoană, preşedintele PDL, premierul Emil Boc, a pregătit o surpriză electoratului bucureştean, pe care altădată partidul îl avea la degetul mic. Fosta realizatoare TV Teo Trandafir se va bate cu Liliana Mincă Ghervasiuc (PC), susţinută de toate forţele opoziţiei, pentru fotoliul de deputat eliberat de Daniela Popa. Despre candidatura vedetei au ştiut numai Emil Boc şi un grup restrâns de lideri din PDL. Misterul nu a făcut parte însă neapărat dintr-o strategie politică, ci se explică mai degrabă prin faptul că pedeliştii nu aveau un candidat cu carnet de membru cu care să meargă la sigur. Or, după eşecul lui Prigoană jr. din sectorul 1, democrat-liberalii nu-şi mai permit o nouă înfrângere. În opinia analistului politic Cristian Pârvulescu, soluţia Teo este singura cu care PDL poate să-şi bată adversarul la el acasă. „Liliana Mincă devine personaj secundar. Acum este strict războiul lui Piedone (Cristian Popescu, primarul sectorului 4 – n.r.) şi al capacităţii acestuia de mobilizare cu notorietatea vedetei de televiziune. Era singurul lucru pe care-l putea face PDL; s-a văzut clar că oamenii politici nu mai au priză”, a declarat Pârvulescu pentru RL. Întrebată cum s-a ajuns la soluţia Teo, vicepreşedintele PDL Sulfina Barbu admite că vedeta TV stă mai bine în sondajele interne decât miniştrii Gabriel Sandu şi Teodor Baconschi, aflaţi pe lista scurtă a favoriţilor. „Nu este o soluţie disperată a PDL, este doar dovada că partidul şi-a deschis porţile. Opoziţia este ipocrită când susţine altceva”, ne-a explicat Sulfina Barbu.
Astrele i-au deschis calea spre politică
Teo Trandafir susţine că s-a înscris în PDL pentru că acest partid a hotărât să vină în ajutorul ei pentru a pune în practică mai multe planuri cu care „se chinuieşte de ani de zile”. „Am spus că momentul acesta este foarte bun, ca şi cum astrele s-ar fi aliniat în favoarea noastră, şi iată-mă aici!”, a declarat proaspăta pedelistă la depunerea candidaturii la Biroul Electoral Municipal. Trandafir susţine că doreşte să meargă în Parlament pentru că îi sunt dragi copiii: „Este o chestiune de atitudine, pentru că sunt atât de pornită şi atât de furioasă în urma lucrurilor pe care le-am văzut, încât sunt sigură că voi reuşi, pentru că nu există o altă cale”.
Teo Trandafir nu este primul om din show-biz care încearcă o carieră în politică. Cristian Ţopescu, Mircea Diaconu şi Brânduşa Novac sunt câteva dintre vedetele care au reuşit să obţină un loc de parlamentar. Cei mai mulţi însă – Florin Călinescu este cel mai elocvent exemplu – nu şi-au valorificat notorietatea în voturi.