12.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSportParlamentul irlandez va ajuta România pentru preluarea preşedinţiei UE din 2019

Parlamentul irlandez va ajuta România pentru preluarea preşedinţiei UE din 2019

Parlamentul irlandez şi Camera Deputaţilor vor încheia un memorandum pentru pregătirea României pentru preşedinţia UE în 2019, au declarat, marţi, după întâlnire, Valeriu Zgone şi preşedintele Parlamentului Irlandei, Seán Barrett. La întâlnire a fost prezent şi Victor Ponta, informează Mediafax.

România şi Irlanda au astăzi un parteneriat solid, bazat pe o foarte bună cooperare în plan bilateral, european şi internaţional. Binenţeles, în afară de întărirea relaţiilor dintre cele două Parlamente, am discutat şi despre campionatul mondial de rugby de la Londra, din septembrie, unde noi vom întâlni Irlanda pe 27, sperăm să fie un meci şi pentru România foarte bun, este o grupă destul de dificilă pentru noi. Am discutat şi aceste aspecte, care sunt importante pentru relaţiile noastre. Nu în ultimul rând, am discutat despre experianţa Irlandei în UE, de capacitatea ei de absorbi fondurile europene, creşterea economică de anul trecut al Irlandei, ca şi a României, a fost una dintre cele mai mari, a Irlandei a fost cea mai mare din UE“, a declarat Zgonea după întâlnirea cu  Seán Barrett, preşedintele Parlamentului irlandez.

 

 

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă