19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSportParlamentul decide astazi data referendumului

Parlamentul decide astazi data referendumului

Cele doua Camere ale Parlamentului se reunesc in sedinta comuna, in aceasta dimineata, pentru a lua o hotarare privind data organizarii referendumului in care populatia cu drept de vot sa raspunda daca vrea demiterea presedintelui suspendat Traian Basescu.

Birourile permanente au propus, ieri, ca data referendumului sa fie 19 mai, deoarece textul Constitutiei prevede ca termenul de 30 de zile incepe din momentul aprobarii suspendarii de catre Parlament.

O comisie parlamentara va stabili timpii de antena pe perioada campaniei electorale ce va incepe odata cu publicarea in Monitorul Oficial a datei referendumului.

Campania electorala se va incheia cu 48 de ore inainte de data referendumului, potrivit reglementarilor legislative in vigoare.

Potrivit Legii 3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului, data si obiectul referendumului se stabilesc si se aduc la cunostinta publica cu cel putin 20 de zile inainte de ziua desfasurarii acestuia.

Acelasi act normativ lasa la latitudinea autoritatilor stabilirea zilei din saptamana in care de va desfasura referendumul. Singura exceptie in acest sens este plebiscitul de interes local, care este organizat doar in zilele de duminica.

Cristina Darmina Iamandi
Cristina Darmina Iamandihttp://cristina-darmina-iamandi
Cristina Darmina Iamandi, redactor Rl online
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă