11.3 C
București
duminică, 3 martie 2024
AcasăSportParlamentarii vor debarcarea lui Mișu Negrițoiu din fruntea ASF. Acesta a declarat...

Parlamentarii vor debarcarea lui Mișu Negrițoiu din fruntea ASF. Acesta a declarat că nu îşi dă demisia

UPDATE. “Demisia este o opţiune personală şi nu mi-am exprimat-o încă”, a declarat miercuri Mişu Negriţoiu, după ce deputaţii din comisia de buget finanţe au cerut la unison ca acesta să părăsească funcţia de preşedinte al ASF. 

Demisia lui Mișu Negrițoiu din postul de președinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a fost cerută, miercuri, de parlamentarii din tot spectrul politic, la audierile de la comisiile de Buget-Finanțe și pentru Transport și Infrastructură. Potrivit unor parlamentari din comisie, dacă Mişu Negrițoiu va refuza să își dea demisia, grupurile parlamentare ar putea declanșa procedura de demitere a acestuia.

Cea mai vehementă s-a dovedit a fi Andreea Paul (PNL) care a solicitat demisia preşedintelui ASF, după ce a făcut un inventar al derapajelor acestuia. Deputata i-a repoșat, printre altele, că a luat o serie de decizii de unul singur, fără să obţină acceptul restului  conducerii Autorităţii de Supraveghere Financiară. De exemplu, KMPG, administratorul judiciar al Astra Asigurări, a încasat 1.000.000 de euro în 2014 doar pe baza deciziei personale a lui Mişu Negrițoiu, deși restul membrilor Consiliului ASF s-au opus.

De asemenea, preşedintele ASF a fost acuzat de parlamentari că a schimbat Regulamentul instituției, subordonându-și restul membrilor CA, ceea ce încalcă prevederile legale. La rândul său, Mircea Drăghici (PSD) a mărturisit că regretă că a votat pentru instalarea lui Mișu Negrițoiu în fruntea ASF, pledând pentru reorganizarea instituției. A urmat apoi Cătălin Rădulescu, dar și alți parlamentari care au solicitat la rândul lor ca şeful Autorităţii de Supraveghere Financiară să demisioneze.  Motivele invocate de parlamentari țin de lipsa de obiectivitate în calitate de reglementator, mai precis faptul că ASF îi protejează pe asiguratori în defavoarea asiguraților, dar și de lipsa eficienței activitîții ASF.

Citește și:  Ordonanța privind Legea RCA și reorganizarea CNADNR au fost dezbătute în ședința de Guvern. Dacian Cioloș a anunțat că Executivul va lua măsuri: Vrem să dăm cadrul juridic pentru ca ASF să rezolve problema polițelor RCA

De altfel, înainte de a fi contestat de parlamentari, Mişu Negrițoiu s-a confruntat cu tirul acuzațiilor sindicaliștilor din transporturi. Patronatele din transporturile rutiere – UNTRR, COTAR, APTE 2002, FORT, ARTRI, APULUM – solicită Parlamentului demiterea cu efect imediat a preşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară, Mişu Negriţoiu, pentru proasta administrare a pieţei asigurărilor din România, se arată într-un document depus de sindicaliști la Parlament.

„Tocmai instituţia pe care o conduce – ASF – ne oferă motivele pentru care domnul Mişu Negriţoiu ar trebui demis imediat, după ce în 2016 rata combinată a daunei a scăzut de la 130% la 100%, dar cu toate acestea tarifele RCA pentru transportatorii rutieri, la clasa B0, au crescut de la 3.500 euro în decembrie 2015, la 5.000 de euro în iulie 2016. În al doilea rând, sistemul bonus-malus a devenit complet nefuncţional în mandatul actualului Preşedinte ASF, chiar Autoritatea recunoscând că firmele de asigurări au vândut asigurări RCA la malus M1-M8 la preţ de 5.000 – 8.000 lei faţă de bonus B1-B8 la 16.000 – 20.000 lei. Trebuie ţinut cont că asigurarea RCA este obligatorie şi că metoda de calcul RCA trebuie sa fie transparentă şi publică”, se precizează în document.

La audierile de la comisie, criticile s-au înmulțit. „Numai într-o ţară bananieră se poate întâmpla ca bonusul să fie sancţionat, iar malusul să fie premiat. Solicităm modificarea actelor normative prin care ASF să aibă pârghiile despre care spune că nu le avea. A fost nevoie să pierdem bani, în toată această perioadă. De fapt, bani nu am pierdut numai noi, ci şi statul, pentru că banii care trebuia să meargă la buget din taxe şi impozite au ajuns în clădiri de 500.000 de euro. Nu mai vrem să înghiţim şi alte minciuni, cum că incidenţa accidentelor ar fi de 6 din 10, în timp ce statistica Poliţiei arată că e vorba despre numai 2% accidente produse de către transportatori”, a declarat Augustin Hagiu, preşedintele Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT).

Negriţoiu își asumă vina, dar mai vrea la ASF

La câteva ore după ce a plecat de la Parlament, Negrițoiu a organizat o conferință de presă în care a spus pentru prima dată, în condițiile presiunilor organizațiilor patronale, că șoferii au dreptate când spun că prețurile RCA au crescut anormal de mult. Mai mult, Negrițoiu a prezentat mai multe posibile soluții, încercând să arate că este interesat de o categorie de populație pe care efectiv a ignorat-o până în prezent. Șeful ASF spune inclusiv că se gândește să înființeze un fond de compensare pentru șoferii care plătesc RCA prea scump, deși știe foarte bine că o astfel de idee ar fi imposibil de pus în practică.

Întrebat, însă, de ce prețurile au crescut atât de mult în timpul mandatului său și dacă aceste creșteri au legătură cu falimentarea societăților românești Astra și Carpatica, Negrițoiu și-a dat arama pe față.

“Am venit la ASF cu un anumit mandat. Mi-am asumat curățirea pieței. Principalul obiectiv a fost stabilitatea companiilor, al doilea este protecţia consumatorilor. Am început cu stabilitatea. Dacă aceste scumpiri au fost prețul plătit pentru stabilitate, atunci asta este”, a declarat Mișu Negrițoiu.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Exporturile de Săniuța către Rusia, așteptate să crească. Mulți ruși nu pot sta pe schiuri cum vrea Putin

Ilustrație: Marian Avramescu Exporturile de votcă Săniuța către Federația Rusă sunt așteptate să crească spectaculos, după ultimele doleanțe exprimate public de liderul de la...

Cine e candidatul surpriză al PNL la Primăria Ploiești

Organizația PNL Prahova a rămas cu ochii în soare după ce actualul edil liberal al Ploieștiului, Andrei Volosevici, a anunțat că va candida...

proiect inspirat de Arhimede idei vechi transmise prin secole

Într-o lume în care tehnologia modernă și inovația sunt adesea considerate a fi vârful creativității umane, este ușor să uităm că unele dintre...
Ultima oră
Pe aceeași temă