15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSportOltean: Nu ştiu dacă îmi sunt ascultate telefoanele, dar nu am niciun...

Oltean: Nu ştiu dacă îmi sunt ascultate telefoanele, dar nu am niciun motiv să nu vorbesc liber

Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat, sâmbătă, că nu ştie dacă îi sunt ascultate convorbirile, dar nu are niciun motiv să nu vorbească liber la telefon, fiindcă nu are nicio implicare “sub nicio formă, cu nimeni pentru nimic”, scrie Mediafax.

Întrebat cum apreciază informaţia dată publicităţii de DNA potrivit căreia nu are nicio calitate în dosarul de corupţie de la Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Oltean a răspuns: “Era un anunţ pe care eu îl prevedeam. Am spus-o înainte că nu am nimic nici cu acest dosar, nici cu alt dosar. Ce nu m-a mulţumit a fost faptul că mass-media nu a fost preocupată cu acelaşi interes faţă de un comunicat al DNA în raport cu prealabilele discuţii legate de mine”.

De asemenea, întrebat care este opinia sa referitor la discuţiile apărute în presă şi care au fost menţionate ca fiind stenograme din dosar, Ioan Oltean a spus că el nu a avut niciun fel de implicare, “sub nicio formă, cu nimeni, pentru nimic”.

“Eu nu comentez sub nicio formă ce face o autoritate de stat. DNA e o instituţie abilitată să facă demersuri. Nu le comentez. Nu am niciun element care să mă îndrituiască să o fac. Am spus doar că eu nu am avut niciun fel de implicare, absolut niciuna. Sub nicio formă, cu nimeni, pentru nimic”, a declarat Ioan Oltean.

Întrebat dacă crede că îi este ascultat telefonul, Ioan Oltean a spus: “Nu ştiu. Eu vorbesc la telefon liber. Nu am nimic niciun motiv să nu vorbesc liber la telefon”.

Referitor la erorile materiale din dosar invocate de magistraţii Tribunalului Bucureşti în favoarea cercetării în libertate a inculpaţilor, Ioan Oltean a spus că dacă acestea apar în motivarea instanţei, înseamnă că sunt făcute pe bază de argumente.

“Eu nu pot comenta nici cercetarea făcută de DNA, nici punctul de vedere al instanţei. Sunt autorităţi care, în ultimul timp, îşi fac treaba şi o fac foarte bine”, a mai spus Ioan Oltean.

El a declarat că nu se pune problema ca preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Liviu Rusu, cercetat în dosarul de corupţie de la CJ, să se suspende din partid pentru a se pune la dispoziţia justiţiei.

“Este la dispoziţia justiţiei. Nu beneficiază de imunitate şi e un cetăţean pus la dispoziţia justiţiei”, a declarat Oltean.

Secretarul general al PDL a mai afirmat că PDL a făcut dovada “mai mult decât orice alt partid” că e interesat ca “în această ţară, justiţia să îşi facă treaba”.

De asemenea, Ioan Oltean a spus că organizaţia pe care o conduce este pregătită să facă faţă situaţiei apărute în judeţ ca urmare a dosarului de corupţie în care este cercetat preşedintele CJ Bistriţa-Năsăud, Liviu Rusu.

“Cu toate acestea, noi suntem pregătiţi să avem în vedere şi acest handicap pe care nu îl neglijăm, ci îl luăm în considerare. Vom încerca să îl diminuăm prin candidaţi cu o pregătire profesională şi o ţinută morală foarte bune care să poată să aducă un plus de valoare partidului prin faptul că ei vor candida pentru demnităţi înalte la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud”, a declarat Ioan Oltean.

El a spus că PDL are nevoie, în acest moment, “de unitate şi de o singură voce care să spună un singur lucru: mobilizare generală pentru câştigarea alegerilor locale”.

“Aceasta este deviza PDL, câştigarea alegerilor locale”, a spus Oltean.

Cele mai citite

Ziua mondială a libertății presei – 3 mai

În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial,...

Dinamo și-a aflat adversara din semifinalele EHF European League

Dinamo Bucureşti și-a aflat adversara din semifinalele EHF European League. Astfel, conform tragerii la sorți de vineri, „Dulăii” se vor lupta pentru un loc...

Unirea Shopping Center: Inima Comercială a Bucureștiului

Situat în centrul vibrant al Bucureștiului, Unirea Shopping Center nu este doar un simplu centru comercial, ci o emblemă a orașului, fiind unul dintre...
Ultima oră
Pe aceeași temă