-0.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSportObsesiile parlamentarilor: pensiile și Legea ANI

Obsesiile parlamentarilor: pensiile și Legea ANI

Senatorii și deputații pregătesc terenul pentru a-și majora propriile pensii. În paralel, ei vor să modifice Legea ANI, pentru a avea dreptul la activități de comerț.

Demnitarii aleși și numiți, de la parlamentari, la aleși locali, miniștri sau secretari de stat, vor putea lua în considerare perioada mandatului la calcularea  și recalcularea pensiei, potrivit unui proiect de lege adoptat de Senat. Proiectul de lege privind reglementarea experienței personale, adoptat de plenul Senatului cu 92 de voturi „pentru” și trei abțineri, prevede că perioada exercitării mandatelor de demnitari publici se ia în calcul, inclusiv la calcularea și recalcularea pensiei. „Durata funcțiilor de demnitate publică alese și numite și cele asimilate funcțiilor de demnitate publică constituie vechime în muncă și în specialitate și se ia în calcul la promovarea și la acordarea tuturor drepturilor bănești rezultate din aceasta, inclusiv la calcularea și la recalcularea pensiei”, prevede  amendamentul votat de senatori.

De această propunere legislativă beneficiază parlamentarii, miniștrii, secretarii de stat, președintele Curții Constituționale, președintele Curții de Conturi, președintele Consiliului Concurenței, președintele Autorității Electorale Permanente și Avocatul Poporului. Propunerea legislativă este semnată de zece senatori PSD. Legea va fi trimisă la Camera Deputaților, care este for decizional. Votul din Senat are loc în condițiile în care o altă lege, care prevede  introducerea pensiilor speciale pentru aleși, a fost întoarsă de președintele Klaus Iohannis în Parlament. Inițial, parlamentarii din Comisia de statut au respins observațiile șefului statului, însă plenul a amânat o decizie, la cererea liderului PSD, Liviu Dragnea.

Parlamentarii vor să fie comercianți

Legile care se referă la pensii nu sunt singurele acte normative prin care parlamentarii încearcă să își rezolve propriile interese. Un grup de 14 parlamentari UDMR, printre care și Kelemen Hunor, plus doi parlamentari PSD, au depus un proiect privind modificarea legii 161/2003, privind transparența în exercitarea funcției publice. Prin acest act normativ, parlamentarii propun eliminarea restric-țiilor pentru demnitari, în ceea ce privește “calitatea de comerciant persoană fizică”. Eliminarea incompatibilităților îi vizează pe senatori, deputați, miniștrii, prefecți, primari și viceprimari. În sprijinul propunerii legislative, inițiatorii invocă faptul că, după intrarea în vigoare a noului Cod Civil s-a schimbat terminologia uzuală în domeniul economic.

„În aplicarea legii s-a constatat că sintagma comerciant persoană fizică a fost asimilată cu sintagma persoană fizică autorizată”, susțin parlamentarii. Această asimilare ar fi avut ca efect interzicerea anumitor activități sau primirea unor sume de bani. Inițiatorii susțin că persoanelor cărora conform Constituției și legilor în vigoare le este permisă „activitatea în domeniul cercetării științifice și al creației artistice” le este interzisă acesată activitate dacă ea este realizată în calitate de persoană fizică autorizată. La fel, proprietarii de terenuri pot primi diverse subvenții europene, numai dacă se înregistrează ca persoane fizice autorizate. Însă, din acel moment, persoanele în cauză nu mai pot avea anumite funcții publice. Invocând faptul că definiția „persoanei fizice autorizate” este vagă, inițiatorii propun „eliminarea terminologiei depășite din cele două legi”. Însă, prin propunerea depusă, parlamentarii elimină total restricția, fără a se rezuma la terminologie.

Aleșii locali, liber la AGA

Nu este singura modificare care vizează regimul incompati-bilităților. Președintele Klaus Iohannis a promulgat, recent, legea privind serviciile comunitare de utilități publice, votată de Parlament. Legea prevede că primarii și președinții de consilii județene pot face parte din AGA ale asociațiilor de utilități publice. Astfel, primarilor și președinților consiliilor jude-țene li se acordă calitatea de reprezentanți ai comunelor, ai orașelor, respectiv municipiilor și județelor în adunările generale ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, având ca obiect de activitate serviciile de utilități publice. Totodată, potrivit noii legi, primarii și preșe-dinții consiliilor județene își pot delega, prin dispoziție, calitatea de reprezentant în adunarea generală a asociației. Actul nor-mativ a fost adoptat cu sprijinul tuturor partidelor, după ce baronii locali au reclamat conducerilor centrale faptul că au numeroase procese cu Agenția Națio-nală de Integritate (ANI).   

Romulus Georgescu
Romulus Georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Vladimir Putin s-a întâlnit la Kremlin cu prim-ministrul slovac, Robert Fico

Slovacia este dependentă de gazul care trece prin Ucraina Președintele rus, Vladimir Putin, s-a întâlnit duminică cu prim-ministrul slovac, Robert Fico, la Kremlin, a declarat...

Marcel Ciolacu, despre Radu Marinescu, propus ministru al Justiției: Un avocat cu multă experiență

Întrebat dacă știe că Marinescu a reprezentat un om de afaceri controversat, Ciolacu a recunoscut că nu a urmărit activitatea sa profesională Președintele PSD, Marcel...

Tanczos Barna, viitor ministru de Finanțe și vicepremier: Vom întări economia și reconsolida finanțele țării

Barna a promis predictibilitate, credibilitate și o abordare rațională a politicilor fiscal-bugetare Tanczos Barna, propus de UDMR pentru funcția de ministru al Finanțelor și vicepremier,...
Ultima oră
Pe aceeași temă