16.3 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSportNoua lege a administrației naște controverse

Noua lege a administrației naște controverse

Șefii de consilii județene și primarii nu vor mai putea fi acuzați de conflict de interese după ce au primit dreptul de a-și delega atribuțiile,  susține ANI. Președintele Traian Băsescu afirmă, însă, că edilii vinovați de corupție nu vor scăpa de rigorile legii.

Parlamentarii au modificat legea administrației publice astfel încât primarii și președinții de consilii județene își pot delega atribuțiile funcționarilor din subordine. Proiectul de lege, inițiat de senatorii PSD Gabriela Firea și Darius Vâlcov, prevede că  primarul își poate delega atribuţiile “viceprimarului, secretarului unităţii administrativ-teritoriale, conducătorilor compartimentelor funcţionale sau personalului din aparatul de specialitate, precum şi conducătorilor ­instituţiilor şi serviciilor publice de interes local, în funcţie de compe­tenţele ce le revin în domeniile ­respective”.

Anterior acestui proiect, primarii își puteau delega doar anumite atribuții și doar către viceprimari. Proiectul de lege a fost adoptat tacit de către Camera Deputaților iar pe 11 februarie a primit votul Senatului, în calitate de for decizional. Senatorii au adăugat un articol suplimentar pe baza căruia și președinții consiliilor județene își pot delega atribuțiile către vicepreședinți și funcționarii din subordine. Președintele Traian Băsescu a promulgat legea pe 13 martie 2013 și actul normativ a intrat în vigoare peste câteva zile.

ANI contestă legea

Noua lege este contestată de către Agenția Națională de Integritate (ANI), care susține că aleșii locali o pot folosi în încercarea de a scăpa de acuzații de conflict de interese. Astfel, în situaţia în care conflictul de interese presupune luarea deciziei sau participarea la luarea acesteia de către alesul local, răspunderea fiind una personală, prin posibilitatea acestuia de a delega atribuţiile către funcțio­nari “este extrem de dificil de identificat și prin urmare imposibil de sancționat un potențial conflict de interese.”

“Astfel, se pot genera situaţii în care vor fi încheiate contracte de către ­autorităţile publice cu societăţi ­comerciale controlate de aleşii locali. Alesul local poate să delege atribuţii care presupun încheierea de ­contracte unor persoane care nu au interese personale cu privire la res­pectivele contracte, dar alesul local să aibă un interes personal sau un avantaj patrimonial din încheierea acestora.”, se afirmă într-un document al ANI.

Argumentele președintelui

În schimb, președintele Traian Băsescu a explicat că a promulgat legea pentru că i se pare “corectă”. „Sigur, se reduce spectacolul, dacă nu mai ai primari, preşedinţi de Consilii Judeţene, din ce să trăim dacă nu avem spectacolul arestărilor?“, a comentat Băsescu. Şeful statului a menţionat că marea problemă este cea a responsabilităţilor, pentru că un primar va delega responsabilitate în măsura în care va avea încredere în aparatul lui şi a recunoscut că, în calitate de primar general, a avut foarte multe plângeri penale, pe acte care vizau restituirea, fie de case, fie de terenuri. “Nimeni nu chema pe altcineva, decât pe primar, să dea declaraţii (…) în condiţiile în care aveai senzaţia că propriii tăi funcţionari, ştiind că nu sunt responsabili şi nimeni nu le face nimic, pentru că scrie la lege că primarul semnează şi răspunde, mergeau cu BMW-ul, iar primarul semna“, a comentat Traian Băsescu. El a precizat că „măsura este corectă“, şi „se face un transfer de responsabilitate exact către cel care îi furnizează, primarului, dispoziţia de restituire“. „Primarii riscă să fie victime sigure şi cu acuzaţii de corupţie, dacă semnează acte fără să aibă un aparat perfect în ceea ce priveşte semnătura pe care o dau, să fie perfect acoperiţi“, a afirmat preşedintele, adăugând că el a avut „baftă“, dar l-a costat foarte mult să plătească avocaţii.

Preşedintele a comentat şi afir­maţiile potrivit cărora ceea ce nu au reuşit în marţea neagră, s-a făcut acum, prin această lege. „Nu, nimeni nu-i scuteşte pe cei care au făcut ­infracţiuni, până acum, de întâlnirea cu procurorii DNA“, a spus Traian Băsescu.  

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Bayern Munchen a făcut egal cu Real Madrid(2-2) în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor la fotbal

Bayern Munchen a terminat la egalitate cu Real Madrid, 2-2 (0-1), marţi seara, pe Allianz Arena, într-o partidă din prima manşă a semifinalelor Ligii...

Estonia acuză Rusia că-i perturbă zboorurile prin interferența cu semnalele GPS

Finair a anunțat că a suspendat zborurile timp de o lună, potrivit radioromania.ro. Estonia acuză Rusia că prin interferența cu semnale GPS încalcă reglementările naționale...

Franța e gata să medieze între Israel și Hezbollah

Ministrul de Externe al Franţei, Stephane Sejourne, i-a cerut Israelului să facă publică poziţia sa cu privire la o propunere menită să dezamorseze tensiunile...
Ultima oră
Pe aceeași temă