16.6 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSportNiţă: Declaraţiile lui Băsescu, pentru calmarea bursei, dar fără efect în economia...

Niţă: Declaraţiile lui Băsescu, pentru calmarea bursei, dar fără efect în economia reală

Vicepreşedintele PSD Constantin Niţă a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu au avut ca ţintă calmarea bursei şi a investitorilor, însă nu au efect în economia reală, care nu este susţinută de măsuri ale Guvernului.

Niţă a afirmat că declaraţiile lui Băsescu făcute după întâlnirea cu premierul Emil Boc, guvernatorul BNR, ministrul Finanţelor şi preşedintele Consiliului Fiscal au fost un semnal pentru investitorii „care nu există şi ar trebui să vină”.

„Declaraţiile preşedintelui s-au vrut un semnal că România este stabilitate şi că investitorii nu trebuie să se panicheze, pentru că nu ar fi criză. Reacţia bursei din ultimele două zile ar trebui luată în serios, pentru că reflectă activitatea din economia noastră. Mesajul lui Băsescu a fost o încercare de liniştire a pieţei financiare, dar care nu va avea efectul scontat din cauza lipsei de măsuri guvernamentale”, a declarat el.

Fostul ministru al IMM-urilor a spus că în lipsa unor măsuri ale Guvernului care să stimuleze creşterea economică, reacţia investitorilor faţă de economia românească nu va fi una pozitivă.

„Oportunismul pe care îl arăta premierul Emil Boc în urmă cu două luni şi pe care îl arată şi în aceste zile nu are argumente în economia reală. Doar cu măsuri de austeritate, fără programe de stimulare a creşterii economice şi a încurajării înfiinţării de locuri de muncă nu poţi convinge investitori serioşi”, a afirmat Niţă.

Vicepreşedintele PSD a mai spus că, în actualul context, promisiunile de majorare a pensiilor şi recuperare a salariilor bugetarilor sunt puse sub semnul întrebării de Traian Băsescu.

„Va fi în joc onoarea Guvernului şi a premierului Emil Boc. Ei au promis că vor creşte pensiile şi vor reveni salariile bugetarilor la nivelul din aprilie 2010. Acum vedem, din declaraţiile lui Băsescu, că nu vor mai fi nici majorări de salarii, nici de pensii, dar nici creştere economică nu este. Aşa că mesajul preşedintelui este unul doar pentru a linişti bursa de la Bucureşti, efectul lor în economie şi în viaţa românilor obişnuiţi fiind inexistent”, a mai declarat Niţă.

Şeful statului, premierul, guvernatorul BNR, ministrul Finanţelor Publice şi preşedintele Consiliului Fiscal au discutat, marţi, la Cotroceni, despre situaţia economică internaţională şi despre impactul acesteia asupra României.

Preşedintele a declarat, după întâlnire, că nu ar trebui folosit cuvântul „criză” în actualul context, fiind vorba despre o reacţie a pieţelor la unele decizii neconvingătoare luate atât în SUA cât şi în Europa, el aniticipând că în zilele următoare bursele îşi vor reveni.

Şeful statului a mai spus că s-a stabilit că soluţia corectă pentru România este continuarea programelor de restructurare si consolidare fiscală convenite cu FMI, UE şi BM.

Preşedintele a mai declarat că face un apel către partide, în special cele de la guvernare, ca, în actualul context, să se concentreze spre menţinerea stabilităţii şi să nu alunece spre populism, adică spre promisiuni legate de creşteri de salarii.

Cele mai citite

Anchetă Liban: Dispozitivele de comunicații au fost piratate înainte de intrarea în țară

O anchetă preliminară a autorităţilor libaneze arată că pagerele, staţii portabile de emisie-recepţie şi alte dispozitive de transmisie ale Hezbollah care au explodat în...
Ultima oră
Pe aceeași temă