1.6 C
București
sâmbătă, 18 ianuarie 2025
AcasăSportNicolae Vacaroiu s-a prevalat de o prevedere constitutionala... inexistenta!

Nicolae Vacaroiu s-a prevalat de o prevedere constitutionala… inexistenta!

Actualul presedinte al Senatului se agata cu dintii de scaun. In apararea sa, el a invocat o prevedere constitutionala… inexistenta. Era clar ca demersurile coalitiei aflate la guvernare pentru modificarea regulamentului Senatului in vederea schimbarii din functie a presedintelui Nicolae Vacaroiu nu puteau lasa indiferenta opozitia! Din contra, discutii aprinse au fost purtate pe aproape intreaga durata a zilei de ieri intre membrii Biroului Permanent. Argumente pro si contra, tipete si amenintari. A fost cea mai lunga sedinta a conducerii Senatului.
Nicolae Vacaroiu, actualul presedinte al Senatului, a tipat ieri ca din gura de sarpe: „Este o incalcare grava a Constitutiei, articolul 66, alineatul 4!” Cand insa ne-am uitat in Constitutie sa vedem ce prevede alineatul invocat de Vacaroiu… surpriza! Am constatat ca pur si simplu nu exista. Articolul 66, cel la care a facut referire Nicolae Vacaroiu, nu are decat trei alineate, pe care le redam in continuare: „alin. 1 Ð Camera Deputatilor si Senatul se intrunesc in doua sesiuni ordinare pe an. Prima sesiune incepe in luna februarie si nu poate depasi sfarsitul lunii iunie. A doua sesiune incepe in luna septembrie si nu poate depasi sfarsitul lunii decembrie; alin. 2 Ð Camera Deputatilor si Senatul se intrunesc si in sesiuni extraordinare, la cererea presedintelui Romaniei, a Biroului Permanent al fiecarei Camere ori a cel putin o treime din numarul deputatilor sau al senatorilor; alin. 3 Ð Convocarea Camerelor se face de presedintii acestora”. Deci Vacaroiu era oricum obligat sa convoace Senatul, intrucat acest lucru i-l cerusera membrii Biroului Permanent! Pana la urma, nimeni nu a inteles ce ar fi trebuit sa contina invizibilul alineat 4 de care s-a prevalat nea Nicu.
Sedinta Biroului Permanent a inceput putin dupa ora 10, asa cum solicitasera cei sase senatori Ð apartinand PNL, PD, PC si UDMR Ð semnatari ai scrisorii adresate lui Nicolae Vacaroiu. Atmosfera a fost de la inceput tensionata, dat fiind ca actualul presedinte al Senatului a fost enervat la culme de modul imperativ in care senatorii coalitiei si-au formulat cererea. Acestia, cu totii membri ai Biroului Permanent, i-au solicitat lui nea Nicu sa „ia act” de convocarea Biroului, in vederea organizarii unei noi sesiuni extraordinare, in perioada 29-31 august, pentru aprobarea noului regulament al Senatului. „De ce ne-au mai chemat pe noi daca au convocat ei sesiunea?!”, comentau iritati reprezentantii PSD, secondati de cei ai PRM. Iar Nicolae Vlad Popa, chestor al Senatului, senator PNL, le-a replicat: „Noi nu incalcam drepturile opozitiei, vrem doar ca drepturile noastre sa fie recunoscute. PSD este in opozitie si vrea sa conduca, or, acesta este un lucru de neacceptat”. Discutiile s-au incins, pesedistii fiind hotarati sa se agate de orice amanunt pentru a mai trage un pic de timp. Nea Nicu a mers pana acolo incat a spus ca nu numai ca nu convoaca sesiunea, dar nici macar nu supune la vot cererea celor sase. Aceasta desi regulamentul in vigoare prevede altceva. Disperati, pesedistii au ajuns sa argumenteze ca nu poate fi introdus in plen noul regulament, deoarece comisia de specialitate nu ar fi intocmit raportul final, ci doar un… proiect. Mai mult, ei au sustinut posibilitatea de a mai fi aduse amendamente, doar-doar nu va fi transata problema pana la debutul sesiunii parlamentare din toamna, ceea ce inseamna ca ar mai fi castigat cateva luni.
La randul lor, reprezentantii coalitiei au argumentat ca raportul comisiei a fost finalizat, astfel incat nu mai exista nici un impediment in convocarea sesiunii extraordinare si adoptarea noului regulament.

Iesiri nervoase si amenintari

Dupa doua ore de la debutul sedintei, membrii Biroului Permanent au hotarat sa ia o pauza. Asta deoarece in timpul discutiilor, dupa cum ne-au declarat sursele noastre, senatorul Antonie Iorgovan a avut mai multe iesiri nervoase, amenintand ca va face plangeri penale la PNA, la Parchetul General si pe unde nu va face…

Smecheria lui nea Nicu

Dupa sapte ore, Biroul Permanent al Senatului a convenit sa se incheie un armistitiu: se convoaca sesiunea extraordinara asa cum vroia Puterea, dar nu pentru a se aproba noul regulament. Au fost nu mai putin de 38 de luari de cuvant. Nicolae Vacaroiu a fost cel care a anuntat „victoria” opozitiei: „Se convoaca sesiunea extraordinara, dar nu pentru ceea ce dorise Puterea”, a spus Vacaroiu. S-a convenit si reformularea cererii celor sase senatori astfel incat sa nu mai fie incalcat, chipurile, textul Constitutiei. Vor putea fi prezentate amendamente la noul regulament in perioada 29-31 august, urmand ca ele sa fie discutate de comisia special infiintata intre 1 si 4 septembrie. Pe 5 septembrie va avea loc alegerea noului Birou Permanent al Senatului, iar regulamentul va intra in dezbaterea plenului abia pe 8 septembrie. Intrebat daca PSD ia in calcul varianta grevei parla-mentare in cazul schimbarii presedintilor celor doua Camere, Vacaroiu a raspuns, razand, ca acesta este pasul 4: „Pana acolo avem Curtea Constitutionala, avem multe alte lucruri”. Pana la urma se pare ca „pacea” a fost smecheria lui Vacaroiu. Pentru ca, potrivit actualului regulament, noi amendamente se pot aduce numai in cazul in care raportul noului regulament este retrimis de catre plen la comisie, unde pesedistii vor incerca sa traga de timp. Ceea ce este greu de crezut ca doreste Alianta.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă