Fostul premier Adrian Năstase dovedeşte în textele publicate pe blogul personal că a început să stăpânească limbajul din închisoare.
După ce duminică mărturisea că a învăţat semnificaţia cuvântului „şmen”, Năstase comentează, într-o postare de luni, rezultatul alegerilor din Georgia folosind „noul limbaj învăţat prin re-educare”: „S-a fâsâit şi ultima revoluţie oranj. Ivanishvili ‘i-a tras-o’ lui Saakashvili”.
„Ca să folosesc noul limbaj învăţat prin re-educare, în Georgia, zilele trecute, la alegerile parlamentare, Bidzina Ivanishvili ‘i-a tras-o’ lui Micheil Saakaschwili. În felul ăsta, s-a fâsâit şi ultima revoluţie oranj. De fapt, prima.
Ea a avut loc în 2003 şi s-a încheiat la începutul acestei luni prin victoria ‘Visului georgian’ partidul lui Ivanishvili, un miliardar care vrea să normalizeze relaţiile cu Rusia. S-a încheiat şi pentru că ‘statul de drept’, cu faţadă occidentală, al lui Saakaschwili, ascundea abuzuri, violenţă, arbitrariu, torturi în închisori”, scrie Năstase pe blogul personal.
Fostul premier, aflat în detenţie în penitenciarul Jilava, aminteşte că „în 2004, pe modelul Georgian, şi – bănuiesc – cu aceeaşi consilieri, s-au desfăşurat alte două Revoluţii oranj – în Ucraina şi în România. În Ucraina, atunci a câştigat – prin mari manifestări sociale, susţinute şi din afară – partidul lui Yushchenko, care a devenit preşedinte, Iulia Timoshenko devenind prim-ministru”.
Amintim că, săptămâna trecută, preşedintele georgian Mihail Saakashvili a recunoscut că partidul său a pierdut alegerile parlamentare. Saakashvili a spus că Opoziţia, reprezentată de coaliţia Visul Georgian, condusă de miliardarul Bidzina Ivanishvili, a obţinut cele mai multe voturi.
Saakashvili, aflat în fruntea ţării din anul 2003, va rămâne la putere până la alegerile prezidenţiale care vor avea loc anul viitor. Însă, în urmă unor reforme legislative, Parlamentul şi premierul vor avea puteri mai mari decât preşedintele.