1 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSportUPDATE. Parlamentarii încep procedura pentru demiterea lui Mişu Negriţoiu. Președintele ASF susține...

UPDATE. Parlamentarii încep procedura pentru demiterea lui Mişu Negriţoiu. Președintele ASF susține că revocarea sa este ilegală

UPDATE 14.01: Parlamentarii au decis să înceapă procedura pentru demiterea lui Mișu Negrițoiu, informează Agerpres. Deși nu s-a prezentat la audierea în comisiile de specialitatate, președintele ASF a trimis o scrisoare prin care susține că revocarea sa este ilegală.

Președintele Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare din Camera Deputaților, Mihai Tudose, a anunțat la începerea ședinței, că președintele ASF a transmis parlamentarilor o scrisoare prin care cerea amânarea audierii pentru a pregăti răspunsurile solicitate de parlamentari.

„În scrisoarea sa, domnul Negrițoiu pleacă de la premisa că noi avem ceva cu ASF, nu cu domnia sa, și că ceea ce facem noi constituie un atac la adresa unei instituții. Mai mult, ne explică foarte clar, citez: „revocarea unui membru din conducerea ASF nu este legal posibilă, atâta timp cât acesta continuă să întrunească condițiile care au stat la baza numiri sale, orice hotărâre în sens contrar fiind abuzivă, făcută în frauda legii și, deci, lovită de nulitate”, a citit Tudose din scrisoarea președintelui ASF.

Mai mult, potrivit lui Tudose, președintele ASF susține în scrisoarea sa că orice demers în sensul demiterii unui membru al conducerii ASF este abuzivă, iar actul respectiv este lovit de nulitate.

–––

Comisiile parlamentare reunite, economică şi buget-finanţe au fost convocate, luni, pentru audierea conducerii Autorităţii de Supraveghere Financiară. E a treia audiere în ultimele trei săptămâni pe tema primelor RCA, transmite Radio România Actualităţi
Comisiile de specialitate din Senat şi Camera Deputaţilor îl vor audia din nou pe Mişu Negriţoiu în calitate de preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară, după ce săptămâna trecută mai mulţi parlamentari i-au cerut demisia pe fondul tensiunilor apărute pe piaţa asigurărilor RCA. Deputaţii şi senatorii din toate partidele spun că preşedintele ASF a reuşit să-i nemulţumească atât pe şoferi, cât şi pe asigurători şi a transferat povara tarifelor mari pe umerii proprietarilor de autoturisme.

La audierile de săptămâna trecută din comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare din Camera Deputaţilor, preşedintele ASF a spus că nu îşi asumă învinuirile aduse de parlamentari.

„Nu există soluţii miracol şi dacă nu aş fi eu sau ar fi altcineva tot trebuie trecut prin asta. Mi-am închipuit că probabil /vin/ la o execuţie publică, dar până la urmă eu nu am făcut nimic ce nu trebuia făcut. Aveţi atât raportul nostru de activitate, aveţi atât raportul evoluţiei de piaţă, pe astea trebuie să le judecaţi şi faţă de astea trebuie să vă pronunţaţi.” 

Raportul pe care comisiile de specialitate îl vor întocmi luni va fi prezentat într-o şedinţă a plenului reunit unde, spun reprezentanţii acestor comisii, se va cere demisia preşedintelui ASF, Mişu Negriţoiu. 

 

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă