6 C
București
joi, 29 februarie 2024
AcasăSportMircea Duşa: Voi merge la Miercurea Ciuc sa văd dacă mai am...

Mircea Duşa: Voi merge la Miercurea Ciuc sa văd dacă mai am dreptul să vorbesc limba română

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, spune că va merge la Miercurea Ciuc să vadă dacă mai are dreptul să vorbească limba română sau dacă nu cumva are nevoie de paşaport, el susţinând că discursul primarului Raduly, potrivit căruia limba maghiară este obligatorie în oraş, aminteşte de Hitler, transmite Mediafax.

Mircea Duşa, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că declaraţiile făcute cu o zi în urmă de primarul municipiului Miercurea Ciuc, Raduly Robert Kalman, cu prilejul arborării drapelului secuiesc de către membri ai Partidului Popular Maghiar din Transilvania reprezintă “o obrăznicie fără margini”.

“O obrăznicie fără margini a primarului din Miercurea Ciuc. Nu este posibil ca un asemenea discurs să fie adus în dezbatarea publică, un discurs care mi se pare că se auzea doar pe vremea lui Hitler. De altfel, primarul din Miercurea Ciuc, folosind asemenea invective la adresa românilor, dar şi a maghiarilor din Harghita, deopotrivă, nu face altceva decât să îi învrăjbească unii împotriva celorlaţi”, a spus Duşa, care este şi deputat de Harghita.

În opinia acestuia, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) ar trebui să se autosesizeze şi să nu aplice numai sancţiuni contravenţionale, care vor fi conteste în instanţă şi nu se plătesc, ci măsuri dure împotriva primarului Raduly Robert.

“Având în vedere că asemenea ieşiri au mai existat în discursul public al primarului din Miercurea Ciuc, CNCD ar trebui să ia o măsură foarte dură împotriva acestui primar, nu doar sancţiuni”, a afirmat Mircea Duşa.

El a adăugat că va merge la Miercurea Ciuc să se convingă dacă mai are “dreptul” să vorbească limba română.

“Voi veni la Miercurea Ciuc zilele următoare, să văd dacă mai am dreptul să mai vorbesc limba română sau poate ca să ajung acolo am nevoie de paşaport. Noroc că am un paşaport diplomatic. Îmi aduc aminte că astfel de gesturi au mai existat atunci când o persoană, căreia nu vreau să-i rostesc numele pentru că este neimportantă, interzicea ca Eminescu şi subsemnatul să avem acces în Miercurea Ciuc. Într-o lume normală şi într-o Românie a anului 2013 nu cred că pot fi folosite asemenea discursuri. Cu calmul şi responsabilitatea necesară, fac apel la primarul din Miercurea Ciuc să îşi vadă de problemele administrative ale municipiului şi să nu mai comită astfel de gesturi”, a conchis Mircea Duşa, care este din Topliţa.

Mircea Duşa a fost primar la Topliţa, prefect de Harghita şi se află la cel de-al treilea mandat de deputat al acestui judeţ.

Un drapel secuiesc de dimensiuni mari a fost arborat, luni, în centrul municipiului Miercurea Ciuc, de către reprezentanţii Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), ca simbol al dezideratului de obţinere a autonomiei teritoriale a Ţinutului Secuiesc.

Cu această ocazie, primarul din Miercurea Ciuc, Raduly Robert Kalman (UDMR) – amendat de CNCD pentru impunerea cunoaşterii limbii maghiare ca şi condiţie de ocupare a postului de arhitect-şef al oraşului – a spus că în municipiu “cunoaşterea limbii maghiare este obligatorie, nu discriminatorie”.

“Trăim într-o lume în care limba maghiară a devenit discriminatorie în Miercurea Ciuc. Astăzi este ziua în care trebuie să spunem clar: cunoaşterea limbii maghiare este obligatorie, nu discriminatorie, ci obligatorie în Miercurea Ciuc, începând de la prefect, corespondenţii televiziunilor şi radiourilor româneşti, toată lumea care trăieşte din impozitele secuilor trebuie să ne cunoască limba, limba noastră maternă”, a afirmat Raduly Robert de pe scena improvizată în apropierea catargului drapelului secuiesc.

El a spus că, începând din 28 octombrie 2008, drapelul secuiesc era arborat pe clădirea Primăriei Mercurea Ciuc şi că acest fapt nu a deranjat pe nimeni până acum, iar de atunci nici legile, normele sau hotărârile nu s-au schimbat.

“Doar prefectul, ministrul de Interne şi cel al Apărării s-au schimbat şi de când au ajuns în funcţie a început să îi deranjeze acest steag”, a continuat edilul.

Primarul municipiului Miercurea Ciuc, Raduly Robert, şi Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) au fost amendaţi de CNCD cu câte 600 de lei, după ce au impus condiţia cunoaşterii limbii maghiare pentru ocuparea unei funcţii publice.

Cele mai citite

România a învins Croația cu 26-24 în preliminariile EHF Euro 2024 la handbal feminin

Lorena Ostase a marcat miercuri nouă goluri, înlocuind-o cu succes pe Crina Pintea, retrasă de la naționala de handbal feminin. România a câștigat cu...

Inspectorii ANAF primesc statut special și vor fi înarmați

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va fi reorganizată, iar după această procedură, inspectorii de la Antifraudă Fiscală vor avea un statut special și...

Țările UE au blocat o lege privind lanțurile de aprovizionare

Țările Uniunii Europene, UE, au blocat miercuri o propunere de lege. Aceasta obligă marile companii din blocul comunitar să verifice dacă lanțurile lor de...
Ultima oră
Pe aceeași temă