2.2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSportMircea Duşa, ruşii şi OZN-urile

Mircea Duşa, ruşii şi OZN-urile

Din exces de zel sau din incompetenţă, ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a justificat, ieri, la Piteşti, achiziţionarea de avioane multirol F-16 prin faptul că “spaţiul aerian al României este încălcat aproape zilnic” de avioane străine. Aceasta este o afirmaţie gravă, care sugerează că România, stat membru NATO, nu îşi poate apăra spaţiul aerian. Surse de la nivel înalt au declarat pentru România Liberă că această afirmaţie este falsă.

În luna aprilie, două bombardiere ruseşti TU22M3 însoţite de patru avioane de vânătoare au simulat un atac împotriva Suediei. Aviaţia suedeză nu a fost capabilă să răspundă la timp şi a solicitat sprijinul aviaţiei NATO, care asigură, de la o bază din Lituania, “poliţia aeriană” a statelor baltice. Suedia este stat neutru, dar a beneficiat de asistenţa NATO. Cu atât mai improbabil este ca România, stat membru NATO, să fie survolată, şi încă zilnic, de avioane neautorizate. Surse din domeniul securităţii naţionale contactate de România Liberă au declarat că “ruşii testează” capacitatea noastră de apărare în mod constant, “pe bază de rutină”, dar nu au încălcat până acum înţelegerile cu NATO. Deci ce l-a apucat pe Mircea Duşa?

Mircea Duşa a declarat la Piteşti că programul de achiziţionare a avioanelor multirol F-16 este extrem de necesar, în primul rând pentru că România trebuie să îşi îndeplinească programul de poliţie aeriană, care implică paza spaţiului aerian naţional. Spaţiul aerian al României este frecvent încălcat de avioane neidentificate sau fără autorizaţie, a susţinut Duşa.

“Să ştiţi că este foarte necesar să achiziţionăm avioanele pentru că aproape zilnic spaţiul aerian al ţării este forţat, probabil n-ar trebui să vă spun asta, de avioane care nu sunt identificate sau care nu au aprobare de survol şi în acel moment suntem nevoiţi să ridicăm în aer avioanele de vânătoare cu procedurile de somare pentru că acele avioane să iasă din spaţiul de survol al ţării” “Aceste lucruri de întâmplă „destul de des”, a asigurat Duşa, care a precizat că “Ieri noapte s-a întâmplat ultima oară, sunt detalii care nu pot fi făcute publice. Sunt tot felul de situaţii când noi, pe procedurile internaţionale şi europene pe care le avem pe această speţă, acţionăm, dar nu vă pot spune dacă am acţionat în forţă”, a declarat ministrul Mircea Duşa.

Potrivit suselor noastre, Duşa a întins lucrurile până la limita populistă din dorinţa de a justifica achiziţia de avioane F-16 din Portugalia. Nu că avioanele nu ar fi necesare sau că ruşii nu ar testa permanent capacitatea României de apărare aeriană, dar să afirmi că România este teritoriu liber pentru survolul “avioanelor neidentificate” este o exagerare de proporţii. Ulterior, ministrul Apărării a realizat gafa comisă şi a revenit asupra declaraţiilor anterioare într-o intervenţie televizată şi a susţinut că “uneori se apropie de spaţiul aerian al ţării avioane care nu au aprobare de survol şi în momentul în care se apropie, urmăm procedura de somare”, ceea ce este însă cu totul altceva.

 

Pe 11 iulie preşedintele Traian Băsescu a promulgat legea privind achiziţionarea a 12 avioane multirol F-16 din Portugalia contra a 628 milioane de euro. Potrivit surselor noastre, România ar avea nevoie, de fapt de patru escadrile, adică de 48 de avioane, în total pentru a-şi asigura spaţiul aerian. Dacă Duşa a încercat să pregătească terenul pentru achiziţii ulterioare, atunci a făcut-o în modul cel mai stângaci, pentru că a pus la îndoială capacitatea NATO de a-şi apăra propriile graniţe. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă