15.4 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSportRaluca Prună, propunerea lui Cioloş la Justiţie, aviz favorabil în comisiile juridice

Raluca Prună, propunerea lui Cioloş la Justiţie, aviz favorabil în comisiile juridice

UPDATE: Raluca Prună, propunerea lui Cioloş la Justiţie, a pimit aviz favorabil, marţi, în comisiile juridice.

„Sunt onoată. Am avut o discuţie, cred eu, bună, cu colegii din Parlament. Este foarte greu să spui într-o oră şi jumătate tot ceea ce îţi doreşti să faci. Cred într-o procedură a dialogului, transparentă.

Propunerea mi s-a făcut în momentul în care nominolizarea doamnei Cristina Guseth a fost retrasă. Ştiu că nu este uşor şi mai ştiu că sunt aşteptări extrem de mari. Trebuie să încep cu reformarea sistemului judiciar, care cred că a fpcut o problemă foarte mare. Nu trebuie făcute schimbări fundamentale. „, a spus Prună, după încheierea audierilor. 

UPDATE: Raluca Prună este audiată în Comisia Juridică. 

Prună a spus că a lucrat cu Monica Macovei timp de trei luni și a participat la traducerea Tratatului UE în limba română.

UPDATE: Propunerea Ralucăi Prună pentru funcția de ministru al Justiției a ajuns la Comisiile juridice, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres. 

UPDATE:  Raluca Prună este propunerea oficială pentru Ministerul Justiției, potrivit digi24.ro.

UPDATE: O altă propunere pentru Ministerul Justiției este Raluca Prună, potrivit digi24.ro.

Decizia propunerii Ralucăi Prună, înalt funcţionar la Comisia Europeană, pentru funcţia de Ministru al Justiţiei a fost luată marţi dimineaţa.

Raluca Prună, absolventă de Drept şi Filosofie, a lucrat, în 2000, la delegaţia Comisiei Europene din România, pe vremea când aceasta era condusă de Jonathan Schelee, a fost preşedinte al Asociaţiei Române pentru Transparenţă. În prezent este şefa în cadrul Direcţiei Generale Justiţie a Comisiei Europene, unde lucrează din 2007.

Citește și:  Cine este Raluca Prună, noua propunere pentru Ministerul Justiţiei

–-

Premierul desemnat Dacian Cioloș l-ar fi propus pentru funcția de ministru al Justiției pe Mihai Selegean, în locul Cristinei Guseth, susțin surse citate de Digi24. El va fi audiat la ora 9.00. 

Mihai Selegean a fost director al Institutului Național al Magistraturii, între anii 2004 și 2008.

Citește și: Cine este Mihai Selegean, noua propunere a lui Cioloș la Justiție

Selegean s-a născut la 23 iulie 1975, în Timișoara. A absolvit, în anul 1997, Facultatea de Drept din București, cu lucrarea de diplomă ‘Limitele exercitării dreptului de proprietate privată’. Și-a luat masteratul cu lucrarea ‘Definirea pieței relevante în dreptul concurenței comerciale din perspectiva dreptului comunitar și a dreptului intern roman’.

Citește și: Cioloș o RETRAGE pe Cristina Guseth „pentru a nu vulnerabiliza în niciun fel încrederea în ministrul Justiției”. Premierul desemnat a facut anunțul pe Facebook

Premierul desemnat Dacian Cioloș a anunțat pe Facebook, în jurul orei 0.20, că o retrage pe Cristina Guseth, avizată favorabil de șapte comisii parlamentare pentru fotoliul de ministru al Justiției, „pentru a nu vulnerabiliza în niciun fel încrederea în ministrul Justiției din Guvern, într-un an foarte important pentru menținerea credibilității activității Justiției.

Citește și: Cele două Camere se reunesc pentru a da votul de încredere Guvernului Cioloș

Cele două Camere ale Parlamentului se reunesc, marți, la ora 12.30, pentru a dezbate lista şi programul de guvernare şi pentru a da votul de încredere al Legislativului. 

 

 

 

 

Cele mai citite

Bărbat prădat de soție și de socrul său. Hoții au dat foc casei și au furat 200.000 de euro

Un incendiu izbucnit într-o locuință din Bragadiru a scos la iveală un caz de furt. După ce polițiștii au intervenit duminică la solicitarea unui...

Drone ucrainene au distrus cel mai mare depozit cu rachete al rușilor

Surse ale Serviciului de Securitate al Ucrainei au declarat că depozitul stoca rachete balistice, inclusiv Iskanders, rachete antiaeriene, muniție de artilerie și bombe ghidate KAB Un atac cu...

Comisia Europeană ajută Apple să se conformeze obligațiilor de interoperabilitate

Comisia Europeană a inițiat pe 19 septembrie două proceduri oficiale pentru a ajuta Apple să se conformeze obligațiilor de interoperabilitate prevăzute în Regulamentul privind...
Ultima oră
Pe aceeași temă