Raluca Alexandra Prună, noua propunere a premierului desemnat Dacian Cioloş pentru Ministerul Justiţiei, este înalt funcţionar în Comisia Europeană.
Licenţiată în drept şi filosofie, Prună lucrează la Bruxelles. Ea este membru fondator şi fost preşedinte în exerciţiu al „Transparency International” Romania, precum şi membru fondator al Asociaţiei „Societatea pentru Justiţie”.
Citește și: Raluca Prună, propunerea lui Cioloş la Justiţie, audiată în comisii
Avocat înscris în Baroul Bucureşti, Raluca Prună are un master în ştiinţe politice. Ea a obţinut burse la universităţile „Paris VII” şi „Central European University”, Budapesta.
De asemenea, Prună este coordonator de programe pentru sectorul Justiţie şi Afaceri Interne la Delegaţia Comisiei Europene la Bucureşti, actualmente jurist lingvist în cadrul serviciului juridic al Consiliului Uniunii Europene.