La două zile după tragedia din Clubul Colectiv în care au murit 30 de persoane, președintele Klaus Iohannis a postat un mesaj, pe Facebook, îm cate vorbește despre coeziunea și solidaritatea unei națiuni.
De asemenea, șeful statului a spus în acest moment toată lumea trebuie ”să învețe lecția plătită cu atâtea vieți”, adăugând: ”Nu mai avem voie să tolerăm incompetența autorităților, ineficiența unor instituții și nu mai putem lăsa corupția să se întinde până ucide”.
„În aceste momente avem datoria să învăţăm o lecţie, din păcate plătită cu atâtea vieţi, cu atâta suferinţă. Nu mai avem voie să tolerăm incompetenţa unor autorităţi, ineficienţa unor instituţii, nu mai putem lăsa corupţia să se întindă până ucide. Trebuie să ne asumăm fiecare, pe deplin, rolul de cetăţeni activi şi implicaţi, care ştiu să acţioneze împreună, pentru că le pasă de societatea şi ţara în care trăiesc”, spuse Iohannis în mesajul adresat românilor pe Facebook.
Şeful statului cere solidaritate, dar şi ca românii să ceară autorităţilor să fie responsabile, pentru a se asigura că astfel de tragedie nu se va repeta. „Zecile de tineri loviţi crunt şi familiile lor merită acest angajament al nostru”, continuă preşedintele.
Klaus Iohannis subliniază faptul că România traversează un moment „de grea încercare”, după o tragedie care a lovit sute de familii din România.
„Fie că ne îndreptăm gândul spre cei ce au pierit în incendiul devastator, fie că ne rugăm pentru sănătatea şi supravieţuirea tinerilor care se luptă pentru viaţă în spitale, trebuie să privim această tragedie cu toată compasiunea, dar şi cu toată responsabilitatea. Sunt momente când o naţiune îşi dă măsura coeziunii, a solidarităţii şi, până la urmă, a tăriei sale”, se mai arată în mesajul video al preşedintelui.
Șeful statului susţine că în astfel de momente românii pot să arate că le pasă şi sunt uniţi, aşa cum au făcut-o cadrele medicale şi voluntarii care au ajutat victimele tragediei de vineri seară, subliniind nevoia de solidaritate.
„Ne-au arătat-o deja sute de asistente, infirmiere şi medici, care au venit la spitalele lor fără a fi chemaţi sau obligaţi, miile de români care au donat sânge sau zecile de studenţi şi voluntari care şi-au oferit sprijinul oriunde era necesar. Vreau să le mulţumesc pentru iniţiativă, implicare şi omenie. Îi asigur pe toţi de respectul meu şi le transmit sentimentul de recunoştiinţă al multor concetăţeni”, mai spune preşedintele.
(function(d, s, id) { var js, fjs = d.getElementsByTagName(s)[0]; if (d.getElementById(id)) return; js = d.createElement(s); js.id = id; js.src = „//connect.facebook.net/ro_RO/sdk.js#xfbml=1&version=v2.3”; fjs.parentNode.insertBefore(js, fjs);}(document, ‘script’, ‘facebook-jssdk’));
Sunt momente când o națiune își dă măsura coeziunii, a solidarității și, până la urmă, a tăriei sale. Astăzi putem să arătăm cu toții că ne pasă și că suntem uniți.
Posted by Klaus Iohannis on 1 Noiembrie 2015