1.2 C
București
joi, 23 ianuarie 2025
AcasăSportMarko Bela: Sunt pentru o schimbare rapidă şi radicală a sistemului electoral

Marko Bela: Sunt pentru o schimbare rapidă şi radicală a sistemului electoral

Preşedintele UDMR, vicepremierul Marko Bela, a afirmat joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Satu Mare, că actualul sistem de vot uninominal este unul fals, declarându-se pentru o schimbare rapidă şi radicală a sistemului electoral, potrivit Mediafax.

„Eu sunt pentru o schimbare rapidă şi radicală a sistemului electoral. Sistemul vechi era mai bun, vă spun sincer. A asigurat o intrare de pe listă. Nu s-a creat această contradicţie, că eşti reprezentantul colegiului şi totuşi ai ieşit minoritar acolo, pe locul doi sau trei, şi cel care a ieşit pe locul întâi nu a intrat în Parlament. Nu e nicio problemă dacă iau în considerare că voturile au existat în altă parte. Dar, totuşi, e un fals sistem uninominal”, a declarat Marko Bela.

Acesta a precizat că UDMR propune schimbarea sistemului electoral, după modelul prin care sunt aleşi preşedinţii consiliilor judeţene.

„UDMR propune un sistem prin care să existe colegii uninominale cu un singur tur de scrutin, dar din care să intre întotdeauna cel care a obţinut primul loc şi dacă este vorba despre o majoritate relativă, ca şi în cazul alegerii preşedinţilor consiliilor judeţene. Pentru echilibrare şi pentru a nu risipi voturile partidelor am face şi o listă naţională. Prin echilibrare să intre de pe o listă naţională câteva persoane, conform procentajului obţinut”, a specificat liderul UDMR.

Cele mai citite

Un nou incendiu afectează o zonă întinsă la nord de Los Angeles

Un nou incendiu a izbucnit miercuri la nord de Los Angeles, ducând la ordine de evacuare într-o regiune deja lovită de incendii devastatoare, potrivit...

Crin Antonescu: E o candidatură pe care o asum individual și în calitate formal de independent

Crin Antonescu, candidatul PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, a declarat miercuri, la B1 TV, că „totul e în regulă la PSD”, că are susținerea tuturor...

Donald Trump trimite 1500 de militari suplimentari la granița cu Mexicul

Președintele SUA Donald Trump 'a semnat un decret pentru (desfășurarea) a 1.500 de militari suplimentari la granița' cu Mexicul, a declarat miercuri purtătoarea sa...
Ultima oră
Pe aceeași temă