7 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSportMai e un pas pana la excludere

Mai e un pas pana la excludere

Biroul Permanent National al PSD a luat ieri o decizie istorica: aceea de a-i inchide gura lui Ion Iliescu definitiv, cu fermitate, pentru ca acesta sa nu mai poata sa-i ameninte pe liderii partidului in permanenta cu ruperea formatiunii si cu organizarea unui congres extraordinar. Surse din conducerea PSD ne-au declarat ca sefii partidului au discutat in spatele usilor inchise sa rupa odata pisica si sa nu se mai teama de influenta lui Iliescu, considerand ca „pagubele” pe care acesta le aduce formatiunii sunt mai mari decat avantajele pastrarii sale in partid.
De altfel, presedintele PSD Mircea Geoana a fost foarte explicit si in conferinta de presa de dupa sedinta conducerii. Geoana a declarat, cat se poate de clar, ca „rezerva de rabdare” pe care liderii PSD au avut-o fata de Ion Iliescu „se apropie de sfarsit”. Mircea Geoana a explicat ca timp de sase luni de zile dupa congresul din aprilie liderii partidului au avut rabdare „cu amaraciunile” lui Ion Iliescu, dar acest lucru nu mai poate fi continuat deoarece „e putin misterios cum s-a nascut acest scenariu de intoxicare legat de congresul extraordinar”. Geoana a declarat ca Biroul Permanent National a luat o decizie „de intoleranta maxima fata de cei care nesocotesc linia partidului”, lasand sa se inteleaga ca scandalurile si framantarile interne din PSD sunt provocate si intretinute cu buna intentie de Ion Iliescu si de oamenii acestuia si ca acestia vor fi sanctionati. „BPN a decis sanctionarea celor care mentin aceasta tema a congresului extraordinar. Vom lua masuri ferme impotriva oricui nesocoteste deciziile BPN. Eu tin la democratie, dar pana cand se nesocotesc deciziile luate in forurile de conducere”, a spus presedintele PSD, explicand ca aceasta regula este valabila si pentru Ion Iliescu. Ion Iliescu nu este mai presus de restul membrilor de partid, a explicat in continuare Mircea Geoana, care a adaugat ca „nimeni nu are apanajul criticii si nici atributul exclusiv al intelepciunii”. „Ion Iliescu este presedintele fondator al partidului, dar are aceeasi obligatie ca si ceilalti de a pune umarul la unitatea partidului. Inainte de a pune etichete are obligatia de a vedea ca partidul e vazut ca unul care corupe in mod dramatic din partidul comunist sau cripto-comunist”. Geoana a mai afirmat ca deciziile Biroului Permanent sunt obligatorii pentru toti membrii partidului, la fel ca si votul congresului din aprilie cand a fost aleasa actuala conducere. Intrebat cum ii va transmite acest mesaj dur lui Ion Iliescu, Mircea Geoana a raspuns ironic: „pe cale orala”.
Biroul Permanent National al PSD a discutat si cazul lui Antonie Iorgovan, senatorul care s-a autoerijat in purtator de cuvant al taberei Iliescu, declarand pe posturile de televiziune ca el si fostul presedinte pregatesc congresul extraordinar al PSD. „Iorgovan nu reprezinta vocea partidului, nu are dreptul sa vorbeasca in numele partidului si rog presa sa tina seama de acest lucru. Faptele domnului Iorgovan sunt circumstante agravante care vor duce la o sanctionare mai grava decat cea pe care a primit-o deja”, a anuntat Geoana, precizand ca filiala Prahova din care Iorgovan face parte trebuie sa ia in discutie chiar excluderea acestuia din partid. Dupa sedinta Biroului Permanent si secretarul general al partidului, Miron Mitrea, a tinut sa intareasca avertismentele date de Mircea Geoana aripii Iliescu: „Le spun de pe acum acestora sa se potoleasca”. Mitrea a precizat ca nu va fi nici un congres extraordinar si ca vinovata pentru izbucnirea acestui scandal nu este presa, ci colegi de-ai nostri”. Secretarul general al PSD a tinut si el sa declare ca nici unul dintre liderii partidului nu este de acord cu convocarea congresului extraordinar, iar in ceea ce priveste subiectul Iliescu Mitrea a spus ca va fi tratat cu „intelepciune”. De mentionat ca nici cunoscutii apropiati ai lui Ion Iliescu nu s-au aratat de acord cu convocarea congresului extraordinar. Nicolae Vacaroiu si Ioan Mircea Pascu au declarat la unison ca nu se pune problema sa fie congres extraordinar.

Avertismentul „Prostanacului” l-a pus pe fuga

Avertismentele presedintelui PSD, Mircea Geoana, l-au infuriat la culme pe Ion Iliescu. Intrebat ieri, la Senat, cum comenteaza afirmatiile sefului sau de partid, Iliescu s-a ratoit la jurnalisti, dupa care a incercat sa scape de acestia luand-o la fuga prin cladirea Parlamentului, cu sepepistii dupa el. „Ce mai vreti? N-am nimic sa declar!”, tipa din cand in cand Iliescu spre ziaristii care se straduiau sa obtina o declaratie de la el. Disperata de insistenta presei, Bunicuta s-a multumit sa spuna peste umar, din mers, ca au discutat si in sedinta de grup „niste lucruri” din cele spuse la sediul PSD. „Ideea de front social nu semnifica crearea unei structuri politice noi”, a aruncat grabit Iliescu, reluand si partitura cu „nu ma intereseaza nici un fel de functii de aici inainte, nu ma intereseaza sa creez alte consilii de partid”. „Cu asta am terminat”, a spus furios Ion Iliescu, avertizandu-i pe ziaristi sa nu se mai tina ca „niste umbre” dupa el deoarece nu are de gand sa spuna vreun cuvant celor pe care ii considera a fi „magarii din presa”. A.N.

Cele mai citite

Situație grea în Kursk pentru armata ucraineană. A pierdut 40% din teritoriul pe care-l controla din vară

Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză în luna august, după...

Cozi uriașe la vulcanizări, chiar și noaptea. Șoferii așteaptă ore întregi pentru schimbarea cauciucurilor

Prima zăpadă și teama de amenzi i-au adus pe șoferi în număr mare la vulcanizări, unde s-au format cozi de sute de metri. La...

Peste 100000 de votanți din diaspora s-au prezentat la urne până sâmbătă, ora 15.00, la alegerile prezidențiale

Peste 104.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până sâmbătă la ora 15,00, pentru a vota în primul tur al alegerilor prezidenţiale,...
Ultima oră
Pe aceeași temă