25.5 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSportLudovic Orban: Sunt stupefiat de schimbarea lui Chiliman, e o greşeală politică

Ludovic Orban: Sunt stupefiat de schimbarea lui Chiliman, e o greşeală politică

Fostul prim-vicepreşedinte PNL Ludovic Orban a declarat luni, pentru NewsIn, că este „stupefiat” de propunerea de schimbare a lui Andrei Chiliman, precum şi a celorlalţi lideri de filiale din Bucureşti, şi este de părere că acest gest politic reprezintă o greşeală cu consecinţe negative pentru partid, informează realitatea.net.

„Sunt stupefiat. Andrei Chiliman este preşedintele ales al PNL Bucureşti, sub mandatul său partidul a ajuns la 40%, fiind primul partid din Bucureşti. Este şi candidatul nostru la Primăria Sectorului 1, cu 75% intenţie de vot. Practic, nu poateexista niciun reproş public care să motiveze schimbarea lui”, a declarat Orban.

În ceea ce-l priveşte pe Dan Cristian Popescu, deputatul PNL a subliniat că acesta este implicat de doi ani de zile în schimbarea lui Neculai Onţanu şi a crescut spectaculos în spndajele de opinie ca intenţie de vot. „Nu pot găsi niciun motiv serios”, a completat el. „La sectorul 4, pretextul probabil este poziţia lui Geani Dinu anti-Piedone, poziţii normale şi fireşti”, a mai spus Orban.

Nu pot să înţeleg, sunt stupefiat, este o greşeală politică cu consecinţe negative asupra PNL„, a subliniat Ludovic Orban. El a evitat însă să se lanseze în comentarii cu privire la eventuala luptă pentru putere care ar putea exista în interiorul PNL. „Nu-mi aduc aminte ca Andrei Chiliman să fi avut poziţii publice împotriva preşedintelui PNL. De ce să-l pedepseşti politic pe proceduri bizare şi cu efecte negative în pre-campanie electorală”, a afirmat el.

„Suntem în Săptămâna Mare, oamenii acum ar trebui să se gândească la cele sfinte”, a mai comentat Orban, exprimându-şi speranţa că în CNeX propunerile de schimbare ale lui Andrei Chiliman, Dan Cristian Popescu şi Geani Dinu să nu fie totuşi validate.

Consiliul Naţional Executiv al PNL discută despre înlocuirile de la PNL Bucureşti, iar liderii liberalilor nu au făcut niciun fel de declaraţie pe acest subiect după şedinţa Biroului Politic în care s-a luat această decizie.

Biroul Politic Central al PNL a decis luni, la propunerea lui Crin Antonescu, înlocuirea lui Andrei Chiliman de la conducerea PNL Bucureşti cu Eugen Nicolăescu şi schimbarea şefilor de la sectoarele 2 şi 4, au declarat pentru NewsIn surse liberale. Astfel, Dan Cristian Popescu (sect. 2) va fi înlocuit cu Adrian Neacşu, iar Geani Dinu (sect. 4) cu Daniel Chiţoiu, au mai declarat aceleaşi surse.

„Ne-au luat ca din oală, nu am ştiut nimic de ce au de gând să facă”, au declarat apropiaţi ai celor înlocuiţi.

Decizia ce urmează să fie validată şi de Consiliul Executiv al PNL, ar fi fost motivată de faptul că cei trei şefi liberali nu s-ar fi înles cu PSD pe candidaturi la sectoarele cu probleme. „De fapt, este o scuză, deoarece Antonescu voia de mult să îl dea jos pe Chiliman”, au mai susţinut sursele citate.

Andrei Chiliman va face declaraţii pe acest subiect la ora 18.00.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă