21 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSportLiviu Dragnea îi amenință cu sancțiuni pe Șerban Nicolae și Nicolae Bacalbașa

Liviu Dragnea îi amenință cu sancțiuni pe Șerban Nicolae și Nicolae Bacalbașa

Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a declarat că va participa, joi, la recepție și la întâlnirea cu șeful Executivului european, Jean Claude Juncker, la Cotroceni, la invitația lui Klaus Iohannis. Totodată, liderul social-democrațior a mai subliniat că, miercuri, în cadrul CExN se va discuta despre penalizarea lui Șerban Nicolae și a deputatului Bacalbașa, din cauza scandalului pe care l-a făcut, marți, în plenul Parlamentului.



"Orice lege care se adoptă, se adoptă pentru viitor și nu pentru trecut. Discursul președintelui mi-a transmis o stare optimistă. Sper să avem o întâlnire cu președintele pentru a discuta, propriu-zis, despre viitor. Voi accepta invitația șefului statului de a discuta, joi, cu Jean Claude Junker, președintele Comisiei Europene. Este important ca această vizită să ne ajute", a declarat Liviu Dragnea. 

Întrebat ce părere are despre anunțul făcut de ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, privind plafonarea indemnizației pentru mame, Dragnea a subliniat că "i-a rugat pe toți membrii Cabinetului Grindeanu să fie mai rezervați cu proiectele și planurile până nu se finalizează proiectul salarizării unitare". 

În ceea ce privește sancționarea lui Șerban Nicolae, președintele PSD a afirmat că, miercuri, în cadrul CExN se va dezbate acest subioect. "Am discutat cu colegii și eu, cu siguranță, voi propune ceva. L-am rugat personal și pe domnul Bacalbașa să nu mai aibă astfel de ieșiri fiindcă, în Parlament, nu suntem pe persoană fizică. Nu este prima dată când are astfel de ieșiri. La CExN vom discuta și despre acest subiect", a conchis Liviu Dragnea. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă