5.6 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSportLiderul PDL Constanţa: România nu e pregătită să încurajeze căsătoria între persoane...

Liderul PDL Constanţa: România nu e pregătită să încurajeze căsătoria între persoane de acelaşi sex

Liderul PDL Constanţa, senatorul Gigi Chiru, spune, comentând iniţiativa deputatului USL Remus Cernea privind reglementarea parteneriatului civil între persoane de acelaşi sex, că România nu este pregătită să încurajeze căsătoria între persoane de acelaşi şi că sunt multe teme mult mai importante.

„România nu este pregătită să încurajeze căsătoria între persoane de acelaşi sex şi eu cred că subiectul acestea a venit în spaţiul public mult prea devreme pentru noi. Nu vreau să mă exprim de o parte şi de alta a taberei, dar cred că este mult prea devreme şi noi avem mult prea multe teme mult mai importante. Eu spun că este mult prea devreme să discutăm un astfel de subiect. Ca să fiu foarte tranşant, în momentul acesta nu sunt de acord cu căsătoria între persoanele de acelaşi sex”, a declarat liderul PDL Constanţa, Gigi Chiru, duminică, într-o conferinţă de presă.

Liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, a declarat că nu are „absolut nimic” să le reproşeze homosexualilor, pe care îi consideră „doar nişte oameni bolnavi”, el comentând astfel iniţiativa deputatului USL Remus Cernea privind reglementarea parteneriatului civil între persoane de acelaşi sex.

Citeşte şi Haşotti: Homosexualii sunt doar nişte oameni bolnavi

Deputatul USL Remus Cernea a anunţat, vineri, că vrea să iniţieze un proiect de lege pentru reglementarea parteneriatului civil între heterosexuali şi între persoanele de acelaşi sex, susţinând că acest model este aplicat în mai multe ţări europene.

„Eu susţin şi noi, Verzii, susţinem Drepturile Omului pentru toţi cetăţenii. Noi nu considerăm că anumiţi cetăţeni ar trebui discriminaţi în vreun fel pentru niciun motiv pentru că ar fi femei, pentru că ar aparţine unei minorităţi naţionale sau unei minorităţi sexuale. În Europa foarte multe ţări deja acceptă parteneriatele civile sau căsătoriile între persoanele de acelaşi sex. Eu am anunţat deja că am în vedere un proiect de lege care să reglementeze parteneriatul civil între persoanele heterosexuale sau persoane de acelaşi sex pe model francez. În Franţa, mai întâi acum cinci ani a fost adoptată legea privind parteneriatele civile, iar la începutul acestui an sau la sfârşitul anului trecut a fost adoptată legea privind drepturile persoanelor de acelaşi sex de a se căsători”, a declarat Remus Cernea, într-o conferinţă de presă susţinută la cabinetul său parlamentar din Constanţa.

Citeşte şi Remus Cernea vrea PARTENERIAT CIVIL pentru homosexuali. Conferinţa de presă, perturbată de pensionari

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă