19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSportLiderii USL: Constituţia nu e pentru preşedinte

Liderii USL: Constituţia nu e pentru preşedinte

Liderii USL, Victor Ponta, Crin Antonescu şi Daniel Constantin, au vorbit, miercuri seara, despre realizările USL de la alegerile din 9 decembrie şi până în prezent, despre pactul de coabitare dintre Guvern şi Preşedinţie, dar şi despre planurile alianţei.

România liberă vă prezintă, în format LIVE TEXT, principalele declaraţii ale celor trei politicieni.

Conduce USL-ul România?

Crin Antonescu: Da! Cu precizarea: în limitele prerogativelor constituţionale pe care le are fiecare.

-Majoritatea parlamentară are puterea

Victor Ponta: Nu! Toată România nu o conducem noi.

Eu conduc Guvernul! Am toată răspunderea, dar asta nu înseamnă că fac doar ce vreau eu.

Daniel Constantin: Deciziile ne aparţin, dar mai avem de lucru ca toate aceste decizii să fie implementate corespunzător.

Până unde poate să meargă coabitarea? Ce aduce ea pentru oameni?

V.P: Avantajul principal este acela în care nu mai am intevenţia preşedintelui în activitatea Guvernului. Neavând această intervenţie, nu mai avem conflicte.

-Eu mă simt obligat până în 2016 să-mi dedic toată energia activităţii guvernamentale care afectează activitatea fiecărui român. Totul ţine de deciziile de la nivel guvernamental.

C.A: USL exercită puterea. Aş vrea să fac o distincţie legată de coabitarea: există unitatea acestei construcţii politice, dar răspunderea acestui guvern îi revine unui singur om, care este premier.  Guvernul a făcut nişte compromisuri cu Traian Băsescu pentru a putea lua nişte măsuri pe care poporul le aştepta. (…) Băsescu a făcut rău României.

Citeşte şi:  Cu ce se laudă Ponta după un an de Guvernare

Va sparge Băsescu USL?

V.P –  Din punctul meu de vedere, dar şi din punctul de vedere al Partidului Social Democrat, care e partidul constitutiv al USL-ului, nu! Nu există nici 1% şanse ca Train Băsescu sau consilierii lui să ducă la destrămarea Uniunii Social Liberale. 

C.ANu! Aş vrea să le spun tuturor celor care ne-au votat, care ţin la unitatea acestei construcţii şi la proiectul de mare anvergură pe care noi l-am angajat, să urmărescă lucrurile care contează, dincolo de momentele de nemulţumire există lucrurile esenţiale.

Guvernul şi acţiunea guvernamentală merg pe linia pe care am anunţat-o? Avem dovezile certe ale unei acţiuni guvernamentale, ale unui premier şi ale unui guvern care fac cu totul altceva decât făcea Guvernul Boc? Eu sunt convins că da! Acest proiect continuă, a fost fără fisură.

V.P- A fost o singură zi în care preşedintele Băsescu, un jurnalist, oricine din PDL, să nu spună că se rupe USL?(…) Nu există opoziţie, mass-media joacă rolul opoziţiei.

D.C – Răspunsul e simplu. Dacă nu a reuşit să rupă USL până acum, când putea să facă lucruri, acum chiar nu mai poate. Poate doar să vorbească. Traian Băsescu vorbeşte, dar nu mai poate să facă nimic.

C.A. – USL putem să îl rupem doar noi. (…) Bilanţul de 10 ani- Băsescu este jalnic.

 Despre Constituţie

V.P – Vrem să stabilim drepturi cât mai garantate cetăţenilor României. (…) La Guvern eu sunt responsabil, la modificarea Constituţiei, comisia. În România,orice faci e rău.

C.A – În această Constituţie stipulăm şi că România este stat membru al NATO şi al UE. (…) Din moment ce stipulăm aceste lucruri în Constituţie, este clar viitorul de politică externă al României, de care se ocupă preşedintele. Nu se poate modifica politica externă de la un guvern la altul, dacă stipulăm în Constituţie. Constituţia nu e pentru premier, pentru preşedinte, este pentru cetăţeni. 

Despre referendumul pentru Parlament uninominal

C.A – Referendumul propus de Traian Băsescu este o prerogativă constituţională, pe care noi nu putem să o încălcăm. Referendumul este inoportun (…), vine în momentul revizuirii Constituţiei.

În curs de actualizare

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă